Crayon Club – O zi de nastere in PonyVille – desfasurare [2]

 

[continuarea basmului de aici]

Crayon Club intr-o dimineata calma de Sambata – racoare, miros de iasomie, liniste si culoare! Am pus la punct ultimele detalii, am impletit coditele, am pus pe sarbatorita rochita pe care Amazon a facut-o posibila si am pasit cu emotii catre gradina in aer liber. Emotii pentru ca era prima zi de nastere organizata ca la carte pentru 7 ani frumosi si pentru ca nu stiam cum e sa strangi la un loc atatia alti 7 ani dornici de distractie si voie buna.

Crayon Club
Crayon Club

De cand am pasit pe poarta Crayon Club am inceput sa ma framant, bineinteles, desi toate erau deja puse la punct fara ca eu sa le simt: mesele, accesoriile, ponei peste tot, spatiul pentru creatie deja pregatit si Poneiul-actor isi facuse aparitia intampinand-o pe Domnisoara.

Nu am avut timp sa respir ca parintii isi aduceau deja pupilele – in speranta unor ore linistite, probabil, au decis sa fie punctuali. Si nu e ceva ce apreciez mai mult. Ma uitam in ochii poneiului meu si vedeam cat de mult se bucura cu fiecare invitat ce paseste in lumea magica: “La muuuuuuuulti aaaani!” si imediat o punga, uneori enorma, ii era aruncata in brate si un pupic rapid se strecura pe obraz.

Cand toti s-au adunat, vreo 20 de suflete mici si alte cateva mamici pe care am tinut de la am langa mine, curtea s-a animat si nu mai intelegeai cine, de ce, care, cum si cati eram acolo. Tipete, cataraturi prin copaci, plansete, rasete, picioare mici ce alergau peste tot, sfidand orice lege a firii. Copiii se dezlantuisera, spre fericirea mea, si simteam ca va iesi o petrecere pe cinste!

Run, Pony, run!
Run, Pony, run!

Poneiul-actor isi ia rolul in serios si incepe sa le picteze pe fete, in timp ce baietii, parca plictisiti de acest ritual complet nefolositor, se alearga cu singura fetita ce le poate tine piept. Apoi urmeaza cateva explicatii referitoare la insemnele calutilor din Ponyville, care este rolul fiecaruia, o mica parada de moda unde iarasi baietii parca nu isi gasesc locul – noroc ca gradina e mare si copacii numai buni pentru a-ti arata maiestria in ale cataratului. Dupa cateva teste de cultura generala in ale poneilor, la care domnisoarele s-au descurcat de minune, au inceput concursurile: cum sa mananci dintr-un mar fara sa il atingi cu mainile in timp ce el atarna de o sfoara, cum sa infigi coada unui ponei in ponei 🙂 in timp ce ochii iti sunt acoperiti complet. Astea au fost momentele in care si noi, ai’ mai mari,  am putut sta linistiti la o limonada cu ghimbir sau la o cafea numai buna.

Toate au fost perfecte ca intr-o poveste? Ei, hai, sa nu exageram! Unul a cazut inca din primele doua minute in care a pasit in curte, “se vede sangeeeeee”, una si-a rupt dresurile si nu mai vroia sa fie vazuta, drept urmare o gaseam in gradina dupa copaci, plangand infundat. Degeaba i-am explicat ca sunt cele mai faine dresuri, ea o tinea pe a ei: “In halul asta eu nu pot sa apar in poze!” Unul lua locul altuia, una il dadea prea tare pe altul in hamac, al doilea cadea direct pe spate printre pietre si iarba. 

Ca sa nu va tin in suspans, toti au plecat de acolo asa cum venisera: doua manute, doua picioare, un cap pe umeri. La final am aruncat doua ligheane cu apa pe jos pentru a sterge sangele varsat si gata! 😉

Crayon Club ne-a primit cu drag si cu oameni obisnuiti cu atatea moace simpatice si pline de veselie inca de la primele ore ale diminetii. Iar Poneiul-actor, Nicoleta de la Ion Creanga a fost de calificativ F. Bine (ca sa fim in ton cu tendintele scolicesti). Trattoria Verdi ne-a livrat pizza, am comandat cam 5 feluri de pizza dar oricum cei din gradina zoo au avut de vociferat: “Dar eu vreau cu salam!!!”, “Mie nu imi place asta verde, nu vreau!”, “Auziti, sampanie avem?”, “Eu vreau sa vina tortul, nu imi place pizza!” si tot asa. Tortul a picat la fix si a fost, cum altfel, cel mai fain, au facut din el cam tot ce visasem eu si ce as fi facut eu daca m-as fi priceput la asa ceva. Multumirile si masa si dansul se duc catre Cofetaria Alice, ca intotdeauna.

Dupa 3 ore de experimente, nebunie, zbierate din toti rarunchii, tricouri schimbate, murdare, ude fleasca, dupa ce confectionasera ponei pe care sa ii ia acasa (aici s-au implicat chiar si baietii, unii din ei, recunosc), toti erau pe la jumatatea bateriei. Stiam ca mai pot duce dar deja parintii se adunau sa ii adune.

Concluzia mea: locatia e de vis, iasomia miroase teribil de bine in mijloc de mai, soarele te imbratiseaza cuminte in diminetile de weekend, copiii sunt teribili de haiosi cand deja incep sa treaca de la gradi catre scoala si poti avea cu ei conversatii “dajtepte”, Domnisoara s-a simtit extraordinar de bine, toate au mers ca pe roate, totul a meritat din plin si o vom repeta cu siguranta.

[mai multe detalii despre Crayon Club gasiti si aici si aici. Intrebati de Simona, ea se ocupa de magie acolo]

 

Leave a Reply