Hai in Sud! Atlanta, GA -1-

Hai in Sud, ne-am zis, si am pornit-o! Dupa aproape 12 ore de zbor am aterizat, brusc, ca orice aterizare in State, pe Hartsfield – Jackson, Atlanta, Georgia. Avand experienta unui prim drum catre coasta de Vest, cand, la final, bagajele mele urcasera in cu totul alt avion, de data asta m-am bucurat teribil ca ele se iveau deja pe banda transportoare.

Un shuttle ne-a dus, cam 15-20 minute, catre Rent-a-Car. Un aeroport cat un oras! Fiecare firma de inchiriere auto are spatiul ei, culorile ei, oamenii ei, business-ul ei. Dar indiferent ce ai selectat inca de acasa ca si cai putere, la ghiseu toti incearca sa iti faca upsale: “Alea va sunt bagajele? Sigur nu incap in portbagajul unei astfel de masini, va dau ceva mult mai potrivit.” Si uite asa pleci de acolo cu alta masina decat cea pe care ai selectat-o minutios inca de acasa.

Eram obisnuiti cu autostrazile, Interstate-uri, asa ca cele 4, apoi 6, apoi 8 benzi pe sens nu ne-au mai speriat. Vremea se juca in ochi si soarele apasa pe butonul de Play al unei vacante misto!

Sa pornesc din start cu raspunsul la o intrebare care mi-a fost adresata de cateva ori: unde e mai fain? California? Nevada? Georgia? New York State? Si aici vorbesc de locurile pe unde am reusit sa ajungem pana acum. Nu le pot compara si nici nu doresc. Alti oameni, alta mancare, alt aer pe care il respiri, alt ocean, alta vreme, alte vremuri. Asa ca am intrat in Georgia si am incercat din start sa scot din cap orice m-ar fi facut sa exclam: “Dincolo era altfel!”

Atlanta nu e un oras tipic sudist, Atlanta nu e Savannah sau Charleston. Unul dintre motive este pentru ca orasul a ars aproape complet in timpul Razboiului Civil, lasand urbea fara istorie arhitecturala. Altul ar fi pentru ca Atlanta se prezenta ca un oras-cale ferata mai mult decat un oras-port, aristocrat.

Atlanta – Orasul-verde, nu ar fi deloc desuet daca l-as numi asa, este unul aparent calm si cuminte. Pentru mine a fost unul din orasele din State in care m-am simtit in largul meu in 98% din timp.

Am avut un hotel simplu dar bine asezat in Buckhead – un enorm cartier comercial si financiar. Buckhead are cativa zgarie nori ce gazduiesc corporatii pe masura, oameni de toate natiile, restaurante tipice unde merita sa iesi la cina precum si supermarket-uri asezate atat de atent incat nu poti rata nici masa de pranz. Buckhead e insorit si imbie la jogging in fiecare dimineata. Buckhead nu “respira” pana in pranz cand blocurile de sticla lasa angajatii sa alunece ca pe un topogan catre pauza binemeritata.

Mijloacele de transport in comun sunt…masina personala. Sau cea inchiriata. Suburban, Escalade, Navigator, Land Cruiser, niciodata mai mici. Asta daca nu discutam de Beetle, care e extrem de prezent pe sosele, surprinzator. Exista, bineinteles, si MARTA, un fel de RATB al lor, mai curat, mai voios, mai prezent, mai parolist. Prietena MARTA include putine linii de metrou/tren precum si cateva linii de autobuze, nimic spectaculos. $2.50 calatoria.

Atlanta este populata cam in proportie de 90% de oameni de culoare. Hai sa le zicem negri, sa nu fim protocolari. Ce mi-a creat o altfel de stare e ca acolo eu eram “ciudatenia”, la mine se uitau lung, mie mi se spunea: “wow, the colour of your hair!”, “wow, your glasses/jeans!” – toate astea intr-o mirare continua. Eram atat de alba si de lipsita de forme fata de unduieliile dementiale ale tipelor de culoare incat le priveam cu fascinatie. Au o lejeritate de invidiat in a merge pe strada, in a rade cu pofta, in a-si etala formele, in a fi atat de naturale incat ti se face pofta sa scapi de toate inhibitiile.

Oamenii sunt caloric de prietenosi, extrem de binevoitori, foarte politicosi si mereu, dar mereu, gata de orice fel de conversatie. Indiferent ca astepti metroul in statie, ca esti la magazin sa probezi ceva, ca stai la coada la inghetata, cineva va deschide o discutie cu tine, te va iscodi intr-un stil care te va deschide, indiferent cat de neprietenos esti de obicei.

Zambeam mult in Atlanta. Ca peste tot unde am fost in State. Zambeam mult si ma simteam bine. Ei te imping sa zambesti pentru ca ai fi un ciudat daca nu ai zambi, daca nu le-ai intoarce urarile si how-do-you-do-urile, ai fi tampit sa nu vrei sa iti incepi dimineata cu zambet si sa cazi obosit seara, dar tot cu un zambet.

[va urma]