New York, New York

Peste 27 de ore de emotii – zbor – nesomn – vise – ganduri – emotii. Urma sa fac parte dintr-un film regizat de mine in culorile cele mai vii: ajungeam in New York! Zbor KLM cu filme bune, ultimele albume Red Hot, cateva episoade Two and a Half Men, gustari si 0 (zero) tigari fumate si iata-ne pe JFK. O mare de oameni, terminale, zboruri, controale peste alte controale, declaratii in care nici noi nu mai credeam parca. Cateva ore si check-out-ul e facut. O parte din bagaj nu mi-a ajuns dar in afara unei postari rapide pe facebook nici ca mi-a pasat. Eram acolo unde ziua are cate ore vrea ea, in niciun caz 24!

Cazare in Brooklyn. Un Brooklyn curat, linistit, cu casute ca decupate dintr-o carte, unde zaceau cuminti la orice ora o bicicleta, un leagan, un cos de baschet sau jucariile celor mici, cu comunitati de arabi, evrei, indieni, fiecare cu magazinasele lor non-stop de unde puteai cumpara vrute si nevrute si in care nu te intelegeai cu nimeni. Engleza? Engleza era ceva vorbit doar in fast-food-urile cunoscute sau in magazinele mai mari.

Un Brooklyn in care dimineata la prima ora imi fumam tigara pe treptele din fata casutei si priveam copiii vecinilor iesind in strada unde ii astepta cuminte acel School Bus galben si pasnic. Indiferent cate masini se aliniau in spatele lui, desi tehnic nu prea avea cum, am stat intr-o vecinatate atat de linistita (am mai zis-o, asa e?) incat puteai numara masinile pe degetele unei maini, nimeni nu claxona si nimeni nu se grabea: toti asteptau copilul sa iasa din casa, eventual parintele sa schimbe cateva curtoazii de dimineata cu soferul. Totul numai zambete. De fiecare data imi incepeam si eu dimineata cu zambete!

Metroul newyorkez este ca un stomac plin de mate si vene si artere. Nu am inteles nici pana am parasit orasul – mar, de ce unele metrouri opreau in statii, unele nu, cand si cum schimbam sensul. O caldura insuportabila odihnea in orice clipa jos pe peron – era atat de cald acolo incat nu te puteai sprijini de barele de ajutor cand coborai scarile, nu puteai sa te asezi pe scaune – totul fierbea. Tot orasul era dominat de o umezeala care ne-a innebunit toate cele 4 zile.

Nu va suparati, Central Park? Intrarea? Si din nou zambete materne ale localnicilor care au mai explicat de atatea ori ca intrarile in Central Park sunt multe iar parcul e de fapt un oras verde! Am inchiriat biciclete si am trait la maxim experienta. Pana in momentul in care ne-am dat seama ca in parc nu poti merge pe oriunde pe doua roti, iar daca cumva pe o alee o iei impotriva sensului notat pe banda, esti apostrofat cu siguranta de orice alt biciclist. Nu conteaza ca te feresti din calea lor si ca ii lasi sa isi foloseasca banda, toti trec pe langa tine si esti un paria al parcului, intampinat cu “Are you insane?” sau “What the f*ck are you doing on that lane?”

Bucuria imensa cand am scos capul pentru prima data pe Broadway nu s-a comparat cu nimic. Nu stiam unde sa ma uit, ce sa fac si ce sa cuprind mai intai cu inima si privirea. Treceam pe langa locuri atat de cunoscute din vorbe, filme, muzica, carti, si nu imi venea sa cred. Le comparam pe toate cu imaginea deja impamantenita in capul meu despre New York. Treceam pe langa Empire State Building fara sa imi dau seama ca e acolo. Zgarie-norii iti iau mintile si la un anumit moment renunti sa te mai uiti in sus si asa poti omite anumite cladiri – statement.

Totul era la superlativ. Nu a fost nimic care sa imi displaca sau sa-mi dea peste cap ceea ce deja gandeam si aveam format ca si tot unitar despre orasul asta. L-am iubit din prima clipa si i-am zis ca ne potrivim. Cu un sentiment de “turist bulversat dar fericit” imi aduc aminte de o intamplare: dupa ce ne-am lasat bagajele in Brooklyn am pornit catre metrou pentru a ajunge in Manhattan. Am gasit pe un peron un ingrijitor pe care l-am intrebat “De la ce ora pana la ce ora circula metroul in NY?”. Neoprindu-se din dat cu mopul, s-a uitat la noi calm si ne-a raspuns: “24 de ore din zi, 365 de zile pe an..” Orasul care nu doarme. Pentru ca nu doarme niciodata.

New York-ul vazut de sus pare o nava spatiala – am urcat pe Rockefeller Plaza, 70 de etaje intr-un lift care a reusit sa inghita cam 20 de persoane daca nu si mai mult, care isi schimba culorile luminilor si in care aveai impresia ca iti pleznesc urechile de la presiune. Odata ajunsi sus, totul e o poza de pe Google. La o simpla cautare, vei da exact peste pozele ce exprima exact ce am trait acolo sus – zgarie-nori peste care huruiau sistemele de aerisire/ventilatie ale aparatelor de aer conditionat, tot freamatul strazii se pierdea acolo sus. Central Park, Empire state Building, Chrysler Building – toate aveau un alt volum si o alta perspectiva. Daca mai pui ca poti prinde si un apus de soare, totul devine perfect.

Am bifat toate micile nebunii ale Visului American: hamburgers, french fries, galoane de cola, dunkin donuts, hot-dogs mancati pe strada, budweiser, pizza, maple syrup (deloc deloc nu l-am inteles si digerat), clatite dimineata, mic dejun “bacon and eggs”. Rezultatul a fost si el vizibil dupa cele 3 saptamani petrecute pe taram american: cateva kilograme bune in plus. Dar cui ii pasa?

O plimbare la pas pe Brooklyn Bridge face cat o mie de cuvinte si imagini. Pornesti incet si te opresti cat sa iti tragi sufletul si sa admiri Manhattan si Statuia Libertatii. Orasul asta iti ofera tot ce, dinainte, ti-a promis!

Wall Street face sens daca pui la socoteala zumzetul specific si costumele cu cravata. Am pipait cu dare de inima momitele taurului de pe Wall Street – eu si alte zeci de chinezoaice care radeau din ochii mici rusinate de ceea ce tocmai facusera. Am intrat in Trump Building doar pentru a-mi da seama ca nu intra chiar oricine – “acces forbiden”. Cateva poze si o inghetata mancata pe buza trotuarului si am plecat cu ochii impaienjeniti de “stars and stripes”, steaguri arborate peste tot, aparand cu mandrie tara – tuturor – posibilitatilor. Sau asa, cel putin, se zice.

New York atrage ca un magnet pentru ca e plin de viata. Stradute launtrice unde nu e soare niciodata, zgarie-norii atat de inalti nu permit lumina soarelui acolo; oamenii sunt de toate culorile si nationalitatile iar engleza studiata de mine la liceu si universitate nu are nicio legatura cu engleza vorbita de emigrantii pe care uneori nu ii intelegi; oamenii sunt dornici sa ajute, unii dau telefoane sa iti cheme un taxi intr-o zona unde nu ajung taxiuri de exemplu; magazinele de la colt de strada deschise 24/7 unde cumperi orice la un pret mic; presa locala care e diferita de la un cartier la altul din ce am observat; steagul lor arborat cu mandria mai sus mentionata la orice casa sau cladire, iti dadea un sentiment ca apartii. E locul unde m-as intoarce cu drag si cu aceeasi emotie oricand.

New York nu doarme niciodata si imi parea rau ca eu trebuia sa o fac! As fi vrut sa stau treaza in mijlocul lui si sa ii cutreier strazile ca mai apoi sa ma odihnesc in Times Square – piata ca un film care se deruleaza in fata ta cu repeziciune – zeci de simboluri pe care le stii deja iti incanta retina si nu stii unde sa te uiti mai repede astfel incat sa nu pierzi nimic.

Asta a fost si sentimentul trait de mine: nu vreau sa pierd nimic! Timpul se scurgea altfel.