Vin de pe un plai betonat unde a parca masina este echivalent cu a opri motorul, a te da jos si a pleca pe unde ai treaba. Indiferent daca e intersectie, daca ai blocat pe cineva, daca esti in usa spitalului, daca e interzis sau e loc rezervat persoanelor cu handicap. Conteaza ce vrei tu sa faci si unde ai tu treaba, vehiculul fiind doar o prelungire a ta. In cazul asta, una mai buna.
Si am ajuns intr-un loc plin cu flori, voie buna si oameni care au un respect teribil fata de Celalalt: California.
Orice ar fi fumat oamenii astia, trebuie sa fie o marfa cu adevarat buna, altfel nu se explica meticulozitatea, rabdarea sau calmul cu care ei se transforma din niste oameni uneori nebuni in niste conducatori auto complet diferiti, si asta doar intr-o bataie de gene.
Infrastructura – poftim? Sa povestesc despre cele sapte, zece, poate uneori mai multe, autostrazi suspendate pe care treceam, pe sub care treceam, care ne treceau, care ne rasareau din dreapta, din stanga, care se uneau cu noi ca apoi fara sa ne dam seama sa ne scoata exact acolo unde ne-am si dorit sa ajungem?! Totul este excelent de bine pus la punct. Orb sa fii si sa nu reusesti sa ajungi din punctul A in punctul B in afara oraselor. Autostrazile nu au felinare vintage pe care sa le fi pus Primaria in locul celor perfect functionale inainte. Autostrazile nu au turnulete, bucle, rotunduri, floricele sau codite intoarse ca o litera perfect stilizata. Autostrazile lor au beton. Beton din ala bun, o groapa nu am vazut nicaieri, beton si atat. Simplitate si functionalitate. Autostrazile lor sunt dotate cu panouri care mentioneaza exact unde esti, cat mai ai, ce banda duce unde si eventual daca ai ratat o iesire, cand mai ai o sansa sa iti urmezi drumul dorit.
Stilul in ale condusului – aici e o contradictie generala cu ce invatasem eu in scoala vietii si a soselelor din tarisoara mea draga. Claxonezi?! Esti nebun! Nimeni nu claxoneaza. Nu exista motive. Depasesti? Perfect, poti sa o faci lejer chiar si fara sa te uiti in retrovizoare pentru ca odata ce ai pus semnal luminos, cu siguranta ceilalti te-au observat si nu vor accelera, ba chiar vor incetini pentru a-ti face trecerea mai usoara. Da, pe autostrada ei incetinesc si te lasa sa intri pe banda lor si, vai!, inaintea lor! Lucru complet de neinteles de catre soferul autohton caruia i se pare umilitor sa lase un alt participant la trafic sa iasa de pe o straduta sau sa schimbe banda. “O faci, fraiere, dar dupa ce trec eu!” Nu conteaza ca toti ne oprim la stop, cateva secunde mai incolo.
Aceeasi situatie si pentru pietoni: s-a pus verde pentru bipezi, sincer nici nu e nevoie sa te uiti daca masinile se vor opri sau nu. E un singur raspuns aici: se vor opri cu siguranta! Se vor opri la 10-20 de metri de tine, de trecere, astfel incat sa nu simti ca trebuie sa ii stergi farurile cu jeansii in trecerea ta lina pe celalalt trotuar. La noi? Pai…voi aveti curajul sa treceti pe verde? Si aici imi aduc aminte o intamplare haioasa in prostia ei: eu insarcinata in vreo opt luni, cat sa se vada clar ca am portbagaj pe fata, care vroiam sa trec strada, iar la jumatatea ei s-a pus rosu si am fost injurata la propriu de toti conducatorii auto pe care i-am incomodat pret de doua secunde.
La ei ai mereu impresia ca nimeni nu se grabeste nicaieri si ca toti ajungem fix cand trebuie acolo unde trebuie. Nu claxonezi, nu tai fata, nu depasesti haotic, nu faci slalom printre masini, nu accelerezi ca nebunul, nu arati niciun semn international si obscen, nu tipi, nu ii arati domnisoarei planturoase din dreapta ca ai stofa de mare sofer in ultimul racnet de bemve alb. Te porti civilizat ca si Celalalt sa se poarte la fel cu tine. Si chiar functioneaza!
La noi nu. Pentru ca noi nu am ajuns inca bipezi si avem senzatia ca unde e un pet aruncat fix pe geamul masinii de cel din fata, merge si al nostru la fel. Dupa care, un pic cu vina, un pic pentru ca am mai auzit prin filme, venim repede cu replica: “Degeaba arunc eu la cos daca boul ala din fata nu are habar de bunul simt!”
Parcarea si parcatul – ei, aici a fost o intreaga poveste. La inceput am iubit-o. Spre final imi venea sa imi mestec intestinele. Daca la inceput eram de parere ca “Bai, ce oameni, chapeau!”, spre final ajunsesem la “Ia mai da-i in ma-sa cu parcarile si regulile lor cu tot!” – asta dupa ce petreceam si cate 30 de mintue cautand frenetic noaptea un loc de parcare.
Exista mai multe posibilitati:
– fie iti lasi masina in parcari special amenajate cu 20 – 30 $ pe zi. Nu, nu vrei, e prea scump.
– fie iti lasi masina la bordura, cu costul aferent “cartierului”: in centru se percepe o taxa de 3.5 $, mai la periferie gasesti si cu 1.5$ pe ora – bagi monede in aparat sau platesti cu cardul. Daca cumva ai doar 5 centi la tine, de 5 centi ai voie sa parchezi acolo. Tin minte ca el avea o intalnire in San Francisco, am parcat masinuta, am bagat monede cat pentru 1 ora si dupa aceea, eu ma “plantasem” in fata ei pentru a hrani aparatul cu centi. Ni s-a mai ntamplat odata si cand luam cina la un restaurant si am observat aparatul ca se inrosise, moment in care el a aruncat practic mancarea din fata pentru a fugi catre vehicul si a plati in plus. Masinuta de langa avea deja amenda aferenta depasirii timpului si neachitarii unei sume aditionale pe parbriz.
– fie iti lasi masina la bordura, fara costuri. Dar cu alte batai de cap de tipul “Ia vezi, ce culoare are bordura? Rosie? Plecam! Albastra? Nu e ok! Nu e colorata?! Da-te jos, uita-te dupa afise pe stalpi!” Ce afise? Afise de tipul “Lunea si Joia de la 15 la 16 se spala strada, parcarea interzisa” – fiecare strada are regulile ei si pe fiecare strada poti primi alt tip de amenda sau, eventual, poti cumula mai multe.
Am avut mereu impresia ca fac parte dintr-un joc de strategie. Joc in care nu esti singur, nu gandesti doar pentru tine si binele tau, esti atent la celalalt pentru ca celalalt te poate ajuta sau te poate denunta catre autoritati cu aceeasi lejeritate.
Ce mi-ar crea o enorma placere ar fi daca fiecare conducator auto ar petrece barem o saptamana in Tara tuturor posibilitatilor pentru a fi nevoit sa respecte reguli scrise si bine puse la punct. Concluzia: respecti? Esti respectat! Nu respecti, nu te plange cand pe parbriz gasesti o amenda de 64$ pentru ca ai depasit cu cateva minute timpul de stationare. 😉
