..Onorata Instanta, de cand ascult Mihail tenul e mai luminos, manutele se joaca gratios in aer, abdomenul e mai suplu, plamanii s-au vindecat de la atata tutun iar inima bate in cadenta versurilor. Dom’ grefier, notati acolo, sa se stie. Vinovatul e el.
Altfel nu inteleg cum intr-o luni misto, dis de dimineata, in timp ce pasii saltau in aer, ochii urmareau soarele si numarau copacii infloriti, aud un “Fa, frumoaso, fire-ai a’ dracu’!”
Cum nu imi asum niciun claxon la stop si nicio “Fatha, da’ ce oki frmshi ai!”, am intentionat pret de o secunda sa ignor. Elegant. Acel “frumoaso”, totusi, ma zapacise, ma daduse complet peste cap. M-am uitat temator, ca o fetiscana de saispe ani.
L-am vazut: omul strazii. Isi luase cafeaua de 1 ron, statea pe o bucata de bordura si mi se adresase. Mie.
M-a macinat inca de atunci vorba lui: cum sa o iau? Era un compliment? Era o sudalma? Era un compliment ambalat intr-o sudalma? Ii era teama sa lase doar “Fa, frumoaso!” sau doar “Fire-ai a’ dracu’!”
Pai unde e vitejia aia de a injura pana la capat? De a spune ceva frumos pana la capat? Is satula de replici de tipul “Ce dragut ca…dar totusi…”, “E cam de cacat…dar daca tie iti place”. Nici asta nu era ferm pe pozitie si ma lasase asa intr-o incertitudine a limbii si a sentimentelor.
Iti trebuie mare, mare, mare curaj sa te ridici si sa iti vorbesti deciziile, sentimentele, gandurile, optiunile, preferintele. De fapt aici voiam sa ajung. Cu cat esti mai inclinat sa fii “politically correct”, cu atat esti mai departe de tine. Pana se deschide hau. Si nu te mai gasesti nici cu echipa de interventie.
Ah, si mai sper, in sinea mea, ca acel “frumoaso” sa fi fost gandit cu cratima! Frumoas-o!! Ah…