Alcatraz – La Isla de los Alcatraces

Bine ai venit la Alcatraz – insula pelicanilor maronii, asa cum ii zice si numele.

In una din ultimele zile in San Francisco am plecat catre Insula – Inchisoare Federala. Esti anuntat inca din brosuri si de pe internet ca pleci la ore bine stabilite si te intorci pe coasta…cand doresti, iti este permisa sederea pe insula oricat pe timpul zilei.

Desi se afla la aproximativ 2 kilometri de tarm, a fost aleasa ca loc de maxima securitate datorita locatiei sale si a izolarii complete: de pe insula nu aveai cum sa scapi tinand cont de curenti si apele extrem de reci (pot confirma!).

Alcatraz a functionat ca si penitenciar doar 29 de ani, intre 1934 si 1963, fiind inchisa mai apoi datorita costurilor mari de intretinere si a degradarii masive.

Daca te hotarasti sa o vizitezi, ia si “audio guide”; de fapt, avand in vedere ca e inclus in pret, nu ai cum sa il ratezi, decat daca ti se pare ca acele casti negre si primitive nu se potrivesc cu lanticul de la gat. In rest, a fost cel mai bun tur audio pe care l-am luat si a meritat pe deplin: povestile sunt spuse de gardieni si fost detinuti, sunt presarate cu sunete reci atunci cand o usa a unei celule se inchide, cu tipete atunci cand ti se povestesc incercarile de evadare, cu freamatul sutelor de oameni care luau masa in acelasi timp in sala de mese.

Americanii stiu sa vanda cel mai bine. Sa se vanda. Asa fac si cu Insula asta rece si pietroasa inca de cand te dai jos de pe feribot. Toti suntem adunati intr-un loc si cineva din personal are deja un set de Intrebari si Raspunsuri, mentionand ca cea mai frecventa intrebare la venirea pe insula este “Unde sunt toaletele?”. Apoi, la fiecare colt, cineva te striga pentru a-ti impartasi inca o poveste. Unii dintre ei sunt chiar familie, rude ale celor care au trait acolo atunci.

Alcatraz gazduia prizonieri de temut ce cauzasera necazuri in alte inchisori de pe teritoriul Statelor Unite: Alphonse Gabriel Capone – inchis pentru evaziune fiscala, Robert Stroud – crima, “Machine Gun” Kelly – rapire, Mickey Cohen – evaziune fiscala. Pe insula locuia si personalul Inchisorii: familiile, sotiile si copiii care dimineata erau dusi la scoala in San Francisco cu vaporul si adusi inapoi dupa-amiaza. Imi si imaginez discutiile din curtea scolii: “Si tu, ce mai zici?”, “Uite am o durere de cap teribila: Capone si ai lui au facut un iures azi noapte, ceva de speriat”

Alcatraz era formata din 4 blocuri de celule, in D Block erau inchisi cei mai de temut detinuti. Turul iti lasa aceasta parte spre final pentru a-ti ingheta sangele in vine si mai mult prezentandu-ti cele 6 celule, denumite si The Hole, unde se “servea” izolare completa pentru rea purtare – dezbracati la piele, fara lumina, fara nimic in afara de un beton rece si o gaura in el ce servea nevoilor fiziologice, detinutii erau lasati acolo cel mult 19 zile.

Este clar ca esti urmarit constant de un sentiment de piatra rece pe fiecare culoar, in fiecare celula. Esti indrumat catre curtea exterioara si grabesti pasii pentru a simti caldura soarelui care te primeste cu bratele deschise. Desi inconjurat de ziduri de beton, cerul fara nori deasupra duce la o bucurie tacuta cand inspiri iar vantul iti loveste fata.

Celulele aveau 2.7 pe 1.5 metri, destul cat sa incapa un fier ce tine loc de pat, unul mai mic ce tine loc de scaun si un WC. De cum ajungeau, detinutii primeau Manualul cu Regulile Inchisorii, cea care m-a prins cu siguranta a fost a 5-a: “Ai dreptul la hrana, haine, adapost si asistenta medicala. Orice altceva primesti e un privilegiu.” Tot privilegiu era si vizita pe care puteai sa o primesti o data pe luna de la familie. Tot privilegiu era si iesitul afara, in curte, in zona de recreere. La orice abatere de la reguli, aceste privilegii erau ridicate.

Desi multi prizonieri o numeau Hellcatraz, la fel de multi o apreciau datorita mancarii care se zice ca ar fi fost cea mai buna din toate inchisorile statului, a faptului ca detinutii aveau celula proprie si a gardienilor care se purtau frumos cu ei atata vreme cat regulile erau respectate. Singurul moment din an in care prizonierii luau contact cu lumea de afara era la trecerea dintre ani: daca vantul batea dinspre tarm, puteau auzi artificiile si bucuria celor ce petreceau in portul din San Francisco.

In turul nostru nu am avut acces la celulele de la etaj, cele mai vanate de detinuti si obtinute tot ca un privilegiu. De ce le doreau? Era simplu: ferestrele erau sus, lumina ajungea doar acolo, caldura de asemenea.

Am aflat ca au fost 14 incercari de evadare din Alcatraz si tot ei spun ca niciuna nu s-a finalizat cu succes. Dar pentru cautatorii de adevaruri absolute, exista Wikipedia. 🙂

Vantul de pe coasta, vantul si mai puternic de pe insula, frigul dinauntrul inchisorii, lumina ce patrundea cu zgarcenie, povestea ce intra prin casti direct in suflet, toate astea mi-au placut teribil si m-au tinut acolo. Plecasem din orasul de pe coasa, plecasem din visul american, parasisem tot si ajunsesem in Inchisoarea Alcatraz.