Delta imi era necunoscuta. Nu stiam cu ce ganduri sa o imbratisez astfel incat am evitat-o cat am putut. Ma atragea si apoi ma distantam de dansa la fel de usor. De fapt, ce zic eu aici: tot ce inseamna tantari, gandaci, broase, serpi – toate astea ma faceau sa aleg mereu si mereu alte destinatii in favoarea nuferilor, a egretelor si a borsului de peste!
Nu am fost niciodata de parere ca 1 Mai trebuie sarbatorit in vreun fel anume: betii in Vama, gratar in Tineretului sau sani dezgoliti la Mamaia. Nu stiu daca am participat vreodata la vreun intai mai pe undeva. Pana anul asta. Cand, in doi, am fugit catre Delta! Ca o mica domnisoara pe care o scoti prima oara din casa, mi-am facut un bagaj considerabil ce cuprindea costum de baie, creme, reviste glam, trusouri, fustite, espadrile si ii de toate felurile. Pe ultima suta de metri mi s-a spus: “baga, mah, geaca aia de vant si un hanorac, o sa fie frig!”
Jurilovca ne-a asteptat cuminte si intr-o tacere insorita: iti lasi masina in parcarea lor pana la intoarcerea din pustietatea Deltei. Inainte sa urci pe barca ce trebuie sa te duca la Gura Portitei, asigura-te ca te urci in Rapida – in 20 de minute esti acolo. Daca nu, atunci inarmeaza-te cu fes, geaca de vant si tigari. Vei face cam o ora si trei sferturi! Daca la inceputul calatoriei pe lacul Razim mi-am gasit un “loc in fata” pe un scaun din plastic alb si ieftin, de bodega, mi-am asezat discret ochelarii de soare si am scos camera sperand sa prind cele mai spectaculoase batai de aripi ale pelicanilor gigant, pe finalul calatoriei ma traduceam in albul fetei, movul mainilor, aveam pe mine tot ce era si in bagaj, nu facusem nicio poza, nu vazusem niciun pelican si oricum nu mi-ar fi pasat nici daca erau vorbitori – indurasem un frig si un vant cumplit pe barca aia, desi afara soarele era sus si se reflecta cuminte in apele calme ale marelui lac. Concluzie: de 1 Mai, ia cu tine haine groase si sosete flausate.
Odata ajuns la Gura Portitei ochiul se uita hulpav catre cel mai bun loc de aruncat undita si sufletul tinde sa vada pentru prima oara in an valurile marii! Experienta este unica, tinand cont ca limba de pamant ce desparte apele Deltei de cele ale Marii Negre este atat de mica si firava.
Cazarea este una decenta: s-au gandit la termopane si plase anti tantari, la Tv prin cablu si aparat de aer conditionat. Caruia, de cum am pasit in camera, i-am ordonat sa stea pe 32 de grade!
Daca pleci din Jurilovca fara sa ai sacosa de rafie plina cu bere, covrigei, saratele, alune, ciocolata, vodka si suc de portocale, e pacat, mare pacat! Ca uite, acolo e un singur restaurant si…atat. Mananci ce ti se pune pe masa, fara prea mari pretentii, bei ce ti se aduce, e simplu. De aia spun, nu uita sa iti iei de acasa unele chestii elementare si necesare zi dupa zi. Sticla de Absolut e una din ele. 🙂
Gura Portitei are casute colorate timid in alb si albastru lipovenesc, ce stau cuminti pe nisip langa mare; are cate o vila asezata nici pe nisip nici intre stufarisul de pe canale; si are casute cu terasa si ponton propriu pe Insula mica, numai bune pentru pescarii impatimiti sau amatori, care la prima raza a soarelui de dimineata intind firele si isi ascut rabdarea in speranta vreunui “monstru” bun de pus in poza de pe Facebook.
Nu ma stiu o persoana rabdatoare, de aia nu credeam ca pescuitul poate sa imi fie prieten. Dar mi-a fost! Si inca unul bun, in care chiar pui baza: am iubit linistea si privirea fixa pe care o intinzi catre ochiul rotund care se formeaza cand firul atinge apa si ramane acolo, nemiscat, pana la primele semne ce semnifica victoria ta si nenorocirea celui care a “muscat” momeala! Pregatirea instrumentelor, explicarea lor pe intelesul profanilor ca mine, manjirea degetelor in paine, mamaliga, boabe de porumb sau rame, totul mi s-a parut demn de un film cu super-eroi! Si apoi liniste! Astepti. Cu un semn discret, firul iti da de stire ca ceva acolo sub apa se intampla, tragi catre tine si ….. o creatura mica cu aripi rosii ca focul s-a prins si te-a declarat invingator! Cel putin pentru moment: da-i drumul inapoi si reincepe tacticos procesul de pregatire a unditei din nou si din nou si din nou…
Nu vad sa faci altceva la Portita in afara de pescuit, lenevit pe nisipul inca rece, plimbari interminabile pe malul marii, adunat scoici intacte si baut carafe cu vin alb si rece.
Sau poti sa “cumperi” o plimbare: cu 100 de RON te urci in salupa de aproximativ 20 de persoane care te duce pe canale printre stuful enorm si lisitele oachese catre Dunavat. 5 ore de plimbare, dus-intors, sunt poate de ajuns pentru a-ti clati ochii cu cele mai frumoase peisaje. Daca mai pui si faptul ca un mistret lenes iti opreste barca pentru a fi lasat sa treaca inot catre un alt mal sau o lebada singuratica se ascunde timid de privirile intrusilor, calatoria este una de vis! La capatul drumului esti asteptat cu un bors de peste de nota 20, cu un caras si un somn pe gratar, cu mujdei de usturoi si alte carafe cu vin! Toate servite cu timiditate, parca, de niste oameni peste care timpul trece cu siguranta altfel.
Iar seara…seara ies “animalele” alea mici cat pumnul, tantarii, sa se propteasca de fruntea ta, seara urla broastele raioase de nu iti mai poti auzi gandurile, seara serpii se misca mai sinuos parca si eu ma chinuiam ca un aparat foto stricat sa focalizez mai bine unde pun urmatorul pas si cat mai am pana la camera pe care o inchideam de mai multe ori cu cheia, de parca monstrii aia aveau degetele mici si creier mare si ar fi putut sa imi intre in camera deschizand tacticos usa de la intrare!
Nu sunt un om al Deltei, recunosc, dar m-as intoarce parca si cand vara se ingana cu toamna, si cand soarele inca arde si marea e lenesa, m-as intoarce cand lumea e mai vie si prietenii mult mai multi langa foc.
