In avion cu capul deasupra norilor!

Asa cum o vorba din popor zice “meseria mea e fotbal”, la fel pot spune si eu cu mana pe inima ca nu e nimic mai “liber” pe lume decat sa calatoresti, sa iti rupi zeci de perechi de tenisi pe sute de strazi intalnind mii de oameni de tot felul. Deci meseria mea (de mama) e calatoriile.

Gandit si facut deja! Am plecat iar sa traim Visul American.

In avion

Vreau sa detaliez putin aici zborurile. Zborurile lungi si dese, cheia durerilor de gat, spate, picioare dar care pier odata cu descoperirea lumilor noi.

Am plecat cu KLM si ruta a fost: Bucuresti Henri Coanda – Amsterdam Schiphol – San Francisco SFO si inapoi. Pana in Amsterdam am zburat cu un Boeing 737-700 iar de acolo, 11 ore cu un Transatlantic, o pasare Boeing 747. Teama de zbor disparuse acum multi ani dar a reaparut la intoarcere cand am avut un interval de aproape o ora de turbulente puternice ce au dus la recitari repetate ale rugaciunilor stiute si la un plans lejer si infundat, plus acel “e ultima oara cand zbor” care a trecut de cum am ajuns pe pamant romanesc din nou.

Am avut 1 ora intre avioane si o intarziere de 25 de minute, lucru nerecomandat cardiacilor! Personalul KLM a inceput sa anunte: pasagerii care aveau legatura pentru .. – au pierdut avionul, pasagerii care aveau legatura pentru … – pot prinde avionul dar bagajele lor nu vor ajunge in aceeasi zi iar pasagerii care au legatura pentru San Francisco – prind avionul daca si numai daca se grabesc! Moment in care sangele de dac din mine s-a activat si am trecut pe modul “Autobuz 123 Unirii – Mall Vitan – fiecare pentru el”.

Ne-am linistit abia in Transatlantic cand ecranul televizorului arata 12 000 metri altitudine, -65 de grade si peste 950 km/ora. Am dat play la filme si am reusit sa vad Match Point, Adore – un film nebun cu peisaje superbe, We’re the Millers la care eu am ras atat de puternic incat devenisem deliciul celorlalti pasageri, apoi August: Osage County cu o Meryl intr-un rol excelent si Hitchcock .

In avion, mesele sunt dese, mancarea are gust, gust de plastic, cola e turnata din doza intr-un pahar mic spre foarte mic, ginul e tare iar vinul e sec.

Drumurile astea atat de lungi sunt extrem de obositoare: nu iti mai simti picioarele, aerul conditionat iti ingheata oasele, adormi cu capul pe umarul celui de langa tine, fie ca e cunoscut sau nu, locuri libere unde sa te asezi mai confortabil noi nu am prins, era aglomerat ca pe A2 in miez de vara. Iar ultimele ore de zbor ti se par zile, toata greutatea corpului trece in picioare si mersul descult printre randuri pare o solutie buna chiar daca e una de moment.

Dupa 15 ore de zbor propriu-zis si 18 ore in total am ajuns in camera care ne-a intampinat cu un Golden Gate adormit in cativa nori si putine raze de soare de dupa-amiaza. A meritat pe deplin!

Tineti aproape pentru o poveste buna, buna, buna, despre un Oras al Ingerilor.