Sunt fumatoare! Da, sa imi fie rusine, sa mi se acopere dintii cu tartru dar da, sunt fumatoare. De cand? Oficial, de cand am fumat primul Camel dintr-un pachet galben si misto, undeva prin curtea liceului.
Sa revin la ceea ce voiam sa va spun de fapt, la “manifestul” pe care l-am pregatit: nu vreau sa mai fumam in spatiile publice! De azi sunt impotriva fumatului in baruri, restaurante, carciumi, terase in aer liber, malluri, cafenele (da, da, cafenele am zis!), parcuri, locuri de joaca! Eu si cu el si cu cei trei, noi suntem impotriva fumatului in locurile publice.
Ne dorim interzicerea fumatului in toate aceste locatii unde ajungi de fapt din cu totul alte motive. Ajungi acolo pentru ca vrei sa bei o bere, sa mananci o ceafa sau un somon, sa consumi o tuica, sa bei o limonada, sa iti iei pantofi fashion, sa iti savurezi cafeaua, sa iti plimbi copiii si sa ii lasi la joaca in aer liber.
Sa revin la faptul ca sunt fumatoare si ca nu am avut nicio tentativa sa renunt la acest obicei. Pana acum. Nu fumez doar slim si doar cu buzele tuguiate, nu fumez doar marci scumpe si doar la sindrofii cu printese, fumez orice fel de tigara si ma enervez cand nu am o bricheta la indemana. Sa precizez si faptul ca privesc cu “teama” fumatorului dependent interzicerea acestui obicei in locatiile mentionate mai sus. Recunosc inca de la inceput lucrurile astea, ca sa nu existe discutii suplimentare.
Da, fumez in restaurante, in cafenelele din malluri, la terase, in parcuri. Nu, nu fumez pe strada, nu fumez in masina, nu am palpitatii la un drum de 13 ore cu avionul pentru ca nu imi pot aprinde o tigara, nu fumez in sufletul copiilor, nu fumez daca o persoana de la masa este nefumatoare si ma roaga sa o respect. Deci se poate. Pot, adica!
De la ce am pornit, de fapt? Am observat ca atunci cand calcaiul meu depaseste granita tarii si atinge lumea (un pic mai) civilizata, acolo unde nu ai voie sa fumezi in spatii publice, acolo unde ti se bate obrazul cu zambet si vorbe frumoase: “Please, m’am, this is a non-smoking environment, let’s keep it that way”, ei, acolo nici ca ma gandesc sa trag din tutunul ieftin luat de acasa. Nu, acolo ma comport brutal de diferit. Inainte si dupa masa nu fumez, in parcuri nu fumez, la colt de strada nu fumez, ba chiar imi pot bea cafeaua fara sa fumez! Ebluisant! De cate ori sar, in mod legal, granita tarii, pot limita drastic tigarile fumate, le numar pe degetele de la o mana. Cum revin iar in tara semintelor de floarea soarelui bine prajite si cu sare, cum ma dau in stamba, imi aprind inca de la iesirea din aeroport una…habar nu am ce-i cu mine.
De ce sa nu limitam numarul de droguri si sa marim, in consecinta, numarul de zile? De ce nu m-as comporta la fel si aici, pe plaiul mioritic? De ce nu ne-am comporta la fel? De ce nu putem aproba aceasta “altfel de zi”?
Nu am spus niciodata ca ma voi lasa de fumat, ca voi citi carti cu talc, ca voi merge la workshop-uri destepte, ca voi arunca pe geam toate scrumierele din casa si ma voi lega de caloriferul din fonta ca sa stau departe de acest viciu. Vreau doar ca eu, si mai ales ei, ceilalti patru care nu au nicio vina ca eu miros ca o locomotiva stricata, sa putem savura o amandina fara sa inhalam si tutun, sa ne jucam in nisip fara sa punem in stanga pietricelele adunate, in dreapta mucurile de tigara.
Sunt si egoista, sa nu credeti ca nu, ma gandesc ca asta poate fi si un final de drum (anevoios) pentru mine, ca le voi rari si mai mult, ca voi renunta complet si ma voi apuca de tic-tac sau de quinoa.
Voi cum va comportati aici? Dar dincolo? Ati fi ingaduitori cu legea care ar interzice fumatul in locurile publice? Si de ce? 
