Despre copii. Si mai ales despre “mama lor”.

 

SpotTheWorld
SpotTheWorld

Mama. Mama e cuvantul acela….nici nu are rost sa incep sa descriu lirismul din spatele celui mai frumos cuvant care a existat vreodata. Dupa “zi-de-salariu” – pentru corporatist, “saorma” – pentru taximetrist si “Bellagio” – pentru cocalarul de rand.

Vreau sa vorbesc despre mama-vultur si proiectia lumii ei asupra lumii copilului ei.

“Mama lor” poate fi o adevarata pantera cand vine vorba de puiul ei. Sa nu ne intelegem gresit: sa pornim cu totii de la premisa ca al nostru e cel mai destept, frumos, devreme-acasa copil din cati au existat vreodata pe piata de copilasi. In special cei mici pana in 2-4 ani, cam asa. Aia chiar sunt giugiu, miumiu, pupu, si alte onomatopee si diminutive personale – complet deplasate si nefolositoare pentru cei implicati indirect.

Cu toate astea, fiecare om normal stie potentialul copilului sau, ii stie calitatile, micile “defecte”, micile scapari, punctele forte sau unde mai are de “lucrat”, ce personalitate are, daca e artagos si nerabdator si nepasator ca ta-su sau bun si bland si frumos ca ma-sa. 😉

Niciodata, niciodata ma auzi, nu te pune cu o mama de infanto-prescolar (exista cuvantul asta?)! Acelea sunt cele mai rele! Mergi in parc si uita-te la ele uitandu-se la tine de cum ajungi acolo cu al tau si iti vei da seama. E o jungla in fiecare loc de joaca din fiecare parc. “E al Dumneavoastra?”, “Cat are?”, “A, dar e asa slabut/plinut (dupa caz)”, “Vedeti ca are tendinta sa loveasca copiii din jur”, “Sa stiti ca i-a zis fetitei mele ca e o ciudata, asa il invatati acasa?”, “Ah, 6 ani si nu stie Scrisoarea III inca? Al nostru citeste, stiti cum, a luat locul intai la toate concursurile de la gradi, asa mandri suntem de el, uitati-va numai ce privire inteligenta afiseaza”.

“Mama lor” proiecteaza asupra puiului toate neimplinirile si visele si frustrarile si dorintele si neputintele ei: mami a vrut sa fie balerina, o da pe asta mica la balet, indiferent daca copilul ala arata vreo inclinatie asupra baletului ori ba; mami a vrut sa aiba codite si nu a avut, ii va lasa parul atat de lung lu’ asta mica incat va prinde toti paduchii inca din prima zi de scoala; mami nu a avut parte de un cavaler in viata ei, foarte bine, il va imbraca pe asta micu’ ca pe un acordeonist in catifea si cu papion si ii va insufla chestii de genul “Hai pupa fata, hai ia-o de manuta!” inca de la primii Pampersi; mami a terminat ASE cu o nota mediocra si a vazut in filme ca se poarta Vuitton si Harvard? Bineinteles ca va pune deoparte alocatia de la Stat si va face 3 asigurari de studiu ca cel mic sa aiba o sansa! Asta e, de fapt, cel mic trebuie sa aiba o sansa!

Cum a fost “mama lor” cand era adolescenta, plina de cosuri, machiata strident in miez de zi si cu inima cat un purice la primul “te iubesc”? Opusul trebuie sa fie copilul la aceeasi varsta! Vrem sa fie puternic, cu respect fata de semeni dar cu puterea de a zice “nu” si de a lovi inapoi cand situatia o cere, vrem sa fie al naibii de destept si frumos, il inscriem la toate sporturile si il ducem sa vada toate piesele de teatru, il obligam sa se lafaie intr-o engleza corecta inca de la gradi, pentru ca, nu-i asa, ce ne facem cu un mic mucos care habar n-are de limba engleza, chimia cuantica si noile tendinte ale tehnologiei.

“Mama lor” stie cel mai bine si pe de rost toate cartile despre cum sa cresti un copil. “Mama lor” nu mai pricepe nicio glumita imediat dupa ce da nascare si simte ca prin copilul ei va schimba lumea. Copilul ei e tot ce nu a fost ea. Copilul ei, pana sa aiba puterea de a cere sa fie tratat ca un om, va fi “mama lui”.

Ce cred eu? Ce sper eu? Ce mi-as dori eu? Sa le pot arata celor trei, cei mai frumosi, cumi…stiti poezia, cum se traieste frumos si liber, sa le pot descoperi culorile si la ce vibreaza pentru a le oferi culoare si ton, sa radem pana facem riduri impreuna, sa spuna “buna ziua” si “multumesc” cand simt ca merita, sa mearga drept pe calea aleasa. E greu, e al naibii de greu sa nu proiectezi filmul tau peste filmul lor care abia se scrie, dar invat, invatam toti cinci impreuna. Si e asa de frumos!

 

 

 

 

3 thoughts to “Despre copii. Si mai ales despre “mama lor”.”

  1. Si ce frumos e sa constati cu maxima stupoare cat de diferiti sint… eu inca ma minunez.
    Dar care e “calea aleasa”? Cand stii daca ai impins prea mult sau ai lasat prea liber? Eu inca nu am gasit raspunsul la intrebarea asta. Mai am insa luxul unei varste fragede (a lor), care imi da un ragaz. Sper sa stie sa imi zica tot ei CAND, si eu sa am puterea sa tai acel cordon cu seninatate. Semnat, (doar) Mama…

    1. Nu exista cale si cu siguranta nu exista vreo regula anume. Existam noi si ei si impreuna facem regulile ca sa ne fie bine si zambet si cald 🙂 Iar tu esti o Mama de nota 20!

Leave a Reply