Aparate dentare, karate si dansuri din buric

 

Aparate dentare, karate si dansuri din buric – nu, nu e un amalgam de nimicuri. E astazi-ul nostru in cinci.

Trei
Trei

Olaf are o noua jucarie care, deja, ne consuma noptile: aparat dentar. Ba s-avem pardon, e vorba de un disjunctor! Traim ortodontic, deci! Pentru ca lipsa spatiu osos si premolari buclucasi, am mers la cei cu mai multa carte ca noi si ei au pus pecetea: o perioada de “altfel” si o printesa va rasari la final!

Zis si maselit: Universitatea Carol Davila a devenit a doua casa pentru cateva sedinte cu cei care vor pleca in afara pe salarii mai bune si coridoare mai primitoare decat alea seci ale noastre.

Ce trebuie stiut: aparatul asta este fix si se monteaza pe arcada superioara. Motivele pentru care il montezi sunt diverse si pentru ele exista Google. Sau sotia. Dupa caz. Ce face? El face bine dupa o anumita perioada. Ce face dupa doua zile de purtare? Peri albi: Olaf saliveaza in exces, nu mai e ssita e rrita cumva (ori alegerile prezidentiale mi-au lasat urme si nu mai judec eu drept), e deranjata de el, s-a laudat cu el la scoala dar copiii au cam ras ca vorbeste ciudat – spre fericirea mea ei nici ca i-a pasat. Astazi am vrut sa ii dau o mandarina si mi-am gasit copilul urland, nervos la culme, cum ca toate “atele” din pulpa s-au prins de domnul disjunctor si nu mai vor sa iasa, nemernicele! Nu vreau sa spun cat am stat sa scot fiecare firicel de ata de mandarina nenorocita (i hate you!) din masele, disjunctor, cerul gurii si pe unde se mai ascunsesera. Ce e misto la povestea asta e ca am poposit enorm de mult pe cerul gurii ei cat sa vad ca nu are carii si sa imi dau seama ca o iubesc enorm! 🙂 Daca mai era cazul de o astfel de dovada.

In fiecare seara, pentru ceva vreme, cu o cheita speciala va trebui sa “indepartez” incet incet disjunctorul – acest proces poate provoca dureri marunte de cap, zvac si nervi la nivel de dintisori care simt, pe zi ce trece, ca pleaca de unde erau obisnuiti sa zaboveasca.

Ca sa facem povestea scurta, Olaf scoate sunete ciudate, are bale la gura ca un caine batran, vorbeste ca un francez ametit de atata vin bun si mananca doar “posmagi muieti”.

Restul devine istorie!

In weekend mi-a venit asa deodata sa extrag duracell-ul din Goofy si l-am provocat la o ora (zece minute!) de karate. Totul a pornit de la faptul ca pustiul ia ore de “bataie” cum le zic eu. Bataie? A zis cineva bataie? No problemooo: si am inceput! Si zi, mah, Dumbo, de ce nu ti-a placut la inot? [zbaaang venea karata lui pe care o prindeam din zbor] Nu vreau inot!!! [zbaaang karata mea peste manuta lui firava urmata de un ras teribil] Pai ce ai sa faci, mah, la vara cand mergem la mare? Pe sezlong ca pitipoancele? [zbaaang vrea sa vina o alta karata dar pustiul cade in fund iar fetele se prapadesc de ras] Nuuuuu, nuuuuu, haaaaai, mai facem o dataaaaaa, haaaaai!

Si tot asa pret de cateva karate bune (zece minute!) dupa care copilul – fleasca, rosu la fata, cu ochii atarnand de un fir, radea de cred ca facuse si pe el (sau aia eram eu?!) iar mie imi tremura carnea pe oasele lungi care nu mai facusera asemenea miscare de pe vremea cand alergau dupa autobuz (v-am zis ca mi-am luat masina mica, nu?!). Inca jumatate de ora mi-a luat sa scot din priza roboteii care se tineau ca scaiul de picior, ademeniti de gandul ca mami cu siguranta a luat-o razna si asta ii amuza teribil.

Concluzia pe care vroiam sa o trag aici era, de fapt, ca nu conteaza ce planuri ai tu pentru ei, cu siguranta ei au deja alte planuri pentru ei. Fie iti place brocoli fie nu iti place. Punct. Nu exista cale de mijloc. Fie vrei sa mergi la inot fie nu. Pentru restul exista intotdeauna karate. Sau dansuri din buric.

Si ca tot am ajuns aici, nu cred ca e ceva mai plin de seriozitate ca atitudinea lui Buttercup cand isi face numerele de dansuri din solduri si buric. Chipul mic si rotund se strange intr-o seriozitate atipica, corpul se defineste, degetele sunt intinse la maxim si….incepe! Shakira si Minaj ar fi invidioase pe mana de om care se unduieste cand prinde orice urma de muzica la tv sau radio. Noua ne pufnesc ochii din cap dar abordam o atitudine de “te rog, continua, te descurci foarte bine”. Dupa ce ne arata clar, la toti cei 4 ramasi, ca e prea buna pentru deceniul asta, se retrage pentru a-si manji unghiile cu oja sau pentru a-si face buzele cu un lipstick dintr-o trusa de jucarie. O adevarata domnisoara. Serioasa. Si tacuta doar cand considera ea ca acele lucruri pe care le face le-a furat cu siguranta din gradina adultilor. Pentru restul, un ras de cartoon network invaluie camera iar noi ne intrebam din ce plamani ies sunetele alea care rasuna nebun in toata casa!

Zilele cu ei? O verva continua, un forfot continuu, chiar si in somn, un ras amestecat cu un plans cu julituri si sarituri si cu certuri domestice si apoi iar o galagie nebuna! Astea sunt zilele in cinci.

Leave a Reply