Amserlris. Amalgam.

Amserlris. Amalgam.Zeci de telefoane mobile și tablete și DSLR-uri burdușite în piețele și locurile după care se fac vederile mișto. Uite o turlă de biserică! Bliț! Fotografia e gata. Uite-mă pe mine lângă turla de biserică. Bliț! Fotografia e gata. Uite-mă pe mine cu tine lângă turla de biserică. Bliț! Fotografia e gata. Scot androidul. Fac și eu câteva poze. Încerc ceva artistic. Nu încerc să fiu singură în poză pentru că e imposibil. Deja știu prea bine asta. Nu încerc nici să țin Turnul Eiffel în podul palmei sau piramida de la Luvru de ciuf. Dar mă amuz când o fac alții, încercând mereu să-mi imaginez cum arată poza aia dacă nu ești fix în poziția fotografului.

Turnul Eiffel, Cartierul Roșu, Potsdamer Platz, Arcul de Triumf, canelele din Amsterdam, Zidul Berlinului, Luvrul – când vă veți sufoca de atâția turiști?

In Zaanse Schans, o chinezoaică trecută de primele tinereți voia o poză cu bărba-su. Ne vorbea continuu. Zeci de gesturi și sute de cuvinte. În chineză. Ne-am înțeles, cred, după plecăciunea efervescentă de la final. Niciun efort nu a fost depus în acea zi pentru a încerca barem un cuvânt într-un limbaj comun. În Charles de Gaule, o chinezoaică discuta aprins cu forțele de ordine care nu o lăsau să treacă de control pașapoarte pe motiv că…îi lipsea pașaportul. Ea voia să treacă oricum. Forțele de ordine erau mai mult decât calme. Scosese un pix și le desena pe propria ei palmă lucruri. Vorbea tare, mult, precipitat. În chineză. O puștoaică cu ochi mici se apropie spunând că poate ajuta. Misterul e rezolvat rapid: soțul trecuse de control pașapoarte și cu pașaportul ei. Mă amuzam în gând – probabil că el e acum în duty free, face vreo poză la noul model de plic de la Gucci.

Mulți spanioli. În Paris îs tineri și gălăgioși. Fetele își poartă cu mândrie pilozitatea excesivă. Pe picioare. La Berlin ai noștri români sunt maeștri în alba-neagra. Tactica e clară și noi o cunoaștem deja: e cel care mișcă mâinile și te face să crezi că știi unde e bila, e tipul care stă la tiră în caz că se ivește poliția, e gagica cu poșetă fake care pare că se plimba pe acolo fix când tu nu erai sută la sută hotărât dacă să pariezi pe paharul din mijloc. Fix atunci pariază ea. Și câștigă. Următoarea mișcare e e a ta, deja i-ai dat banii și crezi că îi vei recupera îndoit. Nu e așa. Noi știm.

În Amsterdam nu îți cumpăra iarbă. Fumezi de la alții doar mergând în urma pașilor lor, pe străzile neîncăpătoare în miez de vară. Și dacă îți cumperi, pleacă din Cartierul Roșu. Bulldog Coffeeshop nu e o opțiune.

Nu purta un parfum scump în miezul Parisului. Mirosul de latrină te urmărește necondiționat.

Alexander Platz pare că e punctul de întâlnire pentru toți migranții. Noi sau vechi. Îți e frică? Mie mi-a fost. Gare de Nord e un freamăt la orice oră. O îmbinare de zeci de triburi africane, o culoare pe cât de stridentă, pe atât de mișto, recunosc. Poliția e singura care te face, cumva, să te liniștești.

Tatuaje. Peste tot tatuaje. Cu unul singur pari copil de școală primară. O întreagă poveste e scrisă pe corpurile lor. Se poartă cerceii în nas. Nu în nară. Ci jos, între nări, cerceii cu bling-bling și pietre, rotunzi. Nu le-am găsit gustul sau rostul, totuși.

Amsterdam colcăie de bride-to-be și team-of-the-groom. Toți sunt (prea) tineri și par afumați încă de dimineață. Toți urlă pe străzi de-a lungul canalelor, fumează câte un joint și beau Heineken. În Paris totul e scump. Prea scump. Berlin îți oferă o bere la același preț cu cea de acasă. Hai noroc, atunci!

Paris are cea mai bună baghetă. Cu unt. Berlin are un curry wurst excepțional. Amsterdam are creveți delicioși și cafea de excepție la orice terasă.

Olandezii vorbesc o engleză curată. Francezii nu doresc să pronunțe coffee, ci café. Un ‘tit café au lait, s’il vous plaît. Și vor fi încântați dacă le vorbești în limba lor. Nemții sunt binevoitori dar îți vorbesc în germană. De cele mai multe ori.

Sunt locuri atât de diferite încât trebuie să fii nebun să le compari. Sunt atât de mișto dacă ieși din descrierea mot-a-mot a unui city break încât merită să le treci pragul.

Îndepărtează-te de Centru! Indiferent unde ești. Trezește-te dimineața, dă o fugă și bifează-ți cele câteva obiective (tâmpit să fii să nu vrei să ajungi la Luvru barem o dată, nu?) dar apoi, pe măsură ce soarele începe să ardă, fugi în direcții opuse valului de somoni. Berlin are cartiere întregi pline cu terase liniștite, bere bună și oameni mișto, Amsterdam are trenuri care circulă ceas către orice direcție vrei, fie că e la 15 minute de centru, fie la 5 ore. Paris are Le Marais și alte sute de străzi cu terase faine și mese mici și rotunde – ai grijă cum ridici cotul când îți sorbi cafeaua, e posibil să lovești pe cineva.

Pun punct unor city break-uri ce includ orașele de top din listele fiecărei persoane cu pașaport valid. Vreau să respir.

Amserlris. Amalgam.

Amserlris. Amalgam.

Amserlris. Amalgam.

Amserlris. Amalgam.

Amserlris. Amalgam.

 

Leave a Reply