Miercuri fac rost de doua ore si treizeci de minute pentru mine. Da, le-am notat la milisecunda pentru ca ele conteaza si pentru ca ma intalnesc cu mine.
Iau copila de la After, iau metroul din statie, iau pozitia de pas intins pana la Scoala de Pictura, las copila sa isi picteze sufletul si fug catre casa.
Nu vreau la mall, nu vreau rujuri, farduri, parfumuri, genti, pantofi misto, prajiturele si cafele frumos ambalate. Miercurea la ora aia nu vreau decat sa ajung acasa sa ma intalnesc cu mine.
Dupa ultimul pupic desenat cu mainile in aer, capul mi se goleste si plec pe propriile-mi urme inapoi catre metrou. Am renuntat la masina personala pentru ca mi-ar lua peste o ora sa fac un drum de 10 minute cu metroul. Traversez alei frumoase, uit sa ma uit la cum au imbatranit copacii din jur, uit sa ma uit daca sunt c*cati de caine pe unde calc, uit de mine. “Doamne, du-ma mai repede acasa!”
Imi propun sa nu fac nimic. Carti? Nu. TV? Nu. Baie? Nici atat. Mancare? Glumesti? Imi aduc aminte de jumatatea de sticla cu vin. Hmm, mda, sa zicem, as putea, de ce nu? Dar atat. Nimic altceva. Unghii date cu oja? Ntz. Curat in casa? Am zis nimic.
Ma opresc brusc la o patiserie. Nu pentru patiserii, la astea am renuntat demult. Ci pentru cateva borcane cu sana. Cica se omoara lumea dupa ele, vin de peste mari si tari doar pentru gustul acelei sana. M-a convins doamna. Marketing bine facut si bine targetat. Cumpar. Imi propun sa le pastrez pentru micul dejun.
Nu stiu unde suntem cate statii mai am, cine ma impinge sau cine miroase crunt a transpiratie, nu stiu cand am ajuns pe strada mea, sunt obosita dar grabesc pasul. Mai am aproape doua ore si un pic din timpul meu cu mine.
Deschid usa, vreau sa le arunc pe toate unde-mi vine, sa le las in usa, sa nu scot nici macar tigarile din geanta. Sa nu ma descalt. Sa ma arunc pe pat si sa zac.
In drum spre dormitor ma uit in urma: revin in hol si ma descalt. Aranjez cele n perechi de pantofi mici si mari la locul lor. “Maine e joi”. Copila are lectii de inot. Ii pregatesc ghiozdanul, mi-l pregatesc si pe al meu pentru lectiile mele. Arunc un ochi in living. Casute de papusi, Lego, Barbie, manuale, foi taiate, foarfece, lipici, nimic la locul lui. Incerc sa ignor. “Doar cinci minute cat sa le strang…apoi…apoi ma arunc direct in pat, asa imbracata, si raman acolo cu ochii infundati in perna!”
Dupa o ora am un living perfect ordonat, rufele sunt deja intinse, cutiile de pantofi au etichete pentru o mai buna organizare. Peste alte cinsprezece minute pana si vasele sunt spalate iar cele care erau spalate isi reiau locul in dulapuri. “Acum e momentul sa ma arunc in pat!”
Imi aduc aminte de Privighetoarea lui Andersen. O are de citit pentru ora de lectura. Citit, inteles si povestit. Ca sa avem o discutie dupa, trebuie sa stiu si eu despre ce e vorba, corect? Imi amintesc ca am printat povestea si pasesc timid, din nou, in bucatarie.
Ma asez cuminte la masa, imi pun foile una sub alta si ma apuc de citit. Fara sa imi dau seama, torn niste sana intr-un pahar si uit motivul pentru care m-am grabit acasa.
“Tampita poveste”, imi zic. “De ce ar citi un copil de clasa a doua povestea asta? Ca sa ce?” Imi aduc aminte de Fetita cu chibrituri si ma intristez.
Doua ore si treizeci de minute. Am citit Privighetoarea si am baut un borcan cu sana. Nu mi-a placut Privighetoarea dar am savurat borcanul cu sana.
Astept o noua Miercuri. Voi cumpara si alte borcane cu sana. Astept urmatoarea poveste!