Eu nu știu câtă școală au făcut copiii de când a început anul ăsta, dar știu clar că au avut vacanțe și zile libere și zăpezi și școala altfel și iar mini-vacanță și ziua mediului și ziua profesorului și ziua oposumilor cu ochi moi, încât tabla ‘mulțirii a devenit fudulie iar olinclusivu’ pe lista obligatorie. Cu Booking.com înainte, am pornit pentru prima dată la olinclusiv în Bulgaria. De fapt, ce vorbesc, era prima dată de olincusiv oriunde. De obicei, în doi, ne mulțumim cu un mic dejun și cu mult, mult mers pe jos. Mâncarea e fudulie.
Am vrut câteva zile de relaxare totală, de calm, de totul la botu’ calului cu dinți mari, fără mini-excursii și pleacă și urcă-te și coboară-te și dă-te jos și fugi să rezervi masă și mănânci acum când zic eu că altă masă nu mai avem ș.a.m.d. Nu, de data asta a fost: super camera, super hotel cu un buchet de stele și margarete proaspete, cu mese de dimineață până seară, cu piscine, cu tobogan pentru plozi, aproape de mare, cu răsăritul pe dreapta și chi-ul centrat cum trebuie.
După câteva rezervări făcute pe booking.com și, ulterior, căteva anulări fără costuri adiționale, am rămas cu Hotelul. Adică Premier Fort Cuisine din Sunny Beach. Care, ajungând acolo, s-a dovedit a fi așezat în Sveti Vlas, o locație mult mai liniștită și extrem de curată, lipită de stațiunea-talcioc, Sunny Beach.
Recepția prietenoasă, bulgari care vorbeau (și) română, te preluau imediat deși 1-5 iunie a fost exod de turiști pe malul mării la ei, o bomboană, o ștanțare prin prinderea brățării de olinclusiv și un domn ne conducea deja către cameră. Ah, după ce, inițial, ni s-a zis că ce am ales e cam mic și ne fac un upgrade la un studio, fără costuri adiționale. I hearted Bulgaria, already.
Studioul era creat pentru a avea o independență totală timp îndelungat: bucătărie dotată cu absolut tot ce ai și acasă, cafetieră, cafea și ceai, baie cu mașină de spălat, detergent pentru rufele lu’ ăla micu’ că iar a dat sosu’ de la spaghete pe bluzița de marinar, uscător de rufe, fier de călcat, seif, dulapuri generoase, fohn, mini cosmetice, un balcon-terasă enorm cu mese și scaune și o plasmă care se supăra la primele picături de ploaie. Dar cine mai stătea la tv când marea și piscina erau la doi pași distanță? Doar Olaf care seara se uita la desene animate rusești și uneori râdea atât de tare încât mi se părea destul de dubios și mă uitam la ea cu frică.
Zilele s-au scurs la fel, așa cum le-am gândit din start, deci a povesti experiența bulgărească pe zile ar fi o tâmpenie. Altceva voiam să punctez, vorbind strict de Sveti Vlas și Premier Fort Cuisine:
- frații noștri bulgari (sau ăia erau moldovenii?!) au știut să se dea la o parte și să lase capetele mai deștepte, mai cu drag de investiții, cu acel know-how, astfel încât să le creeze ceva durabil, 100% mișto, cu respect față de turiști. Fără supărare, dar parcă îl văd pe concetățeanul meu atotștiutor și atotpriceput: el bate cuie, el ridică fundația, el montează piscina, el își face marketing, el știe și cu vânzările. Nu, nu așa se clădește un business.
- din 150 de rezervări (nu persoane ci rezervări), 120 erau rezervări făcute de români. Era de așteptat, având în vedere vacanța prelungită. De asemenea, era normal să dăm și peste cunoscuți. Ceea ce s-a întâmplat. Ah, și peste o așteptare de aproape 4 ore pentru plata taxei la Ruse. Cum ar zice englezul: daune colaterale.
- m-a impresionat, m-a bucurat, m-a enervat la un moment dat curățenia exemplară peste tot. Resort-ul ăsta are câteva clădiri bune, sute de camere, magazin, medic, piscine, locuri de joacă, baruri – în fiecare din aceste locuri era cineva care curăța ceva, ștergea ceva, tundea o buruiană, aduna un ambalaj căzut pe jos.
- WiFi, ca să epuizez și problemă asta stringentă, e aproape inexistent. Ca peste tot în BG su GR, de altfel. De aceea nici nu m-am mai obosit să îl caut și am încercat să-mi folosesc doar datele. Mi-au mers exact cum merge un funcționar olog.
- mesele – mi se pare că mă sculam de la mic dejun ca să mă așez la prânz ca, după un căscat și o țigară, să mă așez iar la cină. Pentru că nu degeaba îi zice Cuisine, hotelul are un alt tip de mâncare față de cea cu care eram obișnuită. Alături de eterna omletă de mic dejun (făcută în 3, 4 feluri, de altfel), puteai gusta un somon (moartea românului la olinclusiv), varii bruschete, kilograme de fructe, clătite și waffe fierbinți (existau pe puțin doi bucătari care mereu trebăluiau ceva pentru un stomac mulțumit). Prânzul și cina te așteptau cu câteva feluri de paste, mereu, dar mereu, cu pizza scoasă atunci din cuptorul lor, câteva feluri de salate mișto, vită, porc, curcan, oaie, pui, pește și garnituri pentru fiecare. Și apoi iar kilograme de fructe, tăvi întregi de prăjituri și un frigider mereu plin cu înghețată. Moartea copiilor, bineînțeles. Orarul era flexibil și, ca la orice olinclusiv, nu rămânea nimeni nehrănit. Se pare, totuși, că românul nu înțelege încă aspectul ăsta. Ce face el, românul? Își ia mai întâi trei, patru farfurii cu desert. Din toate felurile. Dacă, Sfinte Arsenie, la final nu mai găsește prăjiturică?! Păi?! Se poa’?! Apoi bagă în el câteva felii de pizza și apoi o stacană cu cartofi. Poți scoate românul din țară, dar nu poți scoate țărănia din român. Pe final, românul își îndeasă în șervețele fructe!!! Multe. De ce? Habar nu am. Aș vrea să transmit, pe această cale, fraților bulgari, că și noi avem pere și cireșe, să nu creadă că am gustat pentru prima dată la ei… Ce mă amuza e că el, românul, dorea, cumva, să ascundă faptul că lua și pachețel, lucru care se observa cu ochiul liber, după mormanul de șervețele care ascundea fapta. Nu fiț tâmpiț la olinclusiv!!! E mâncare pentru toată lumea, nu poți mânca mai mult decât mănânci și acasă la tine, fii civilizat și utilizează-ți cele doua emisfere ale creierului în mod constant.
- piscina cu tobogan – acolo am avut eu un mini atac de panică – ținând cont că nu diger niciun fel de adrenalină, parcurile de distracții mă lasă rece ca apa de la budele publice. Am zis să încerc și eu toboganul de la piscină. L-am încercat. Nu-l voi mai încerca. Existau salvamari care să intervină, așa cum existau și tineri care te ridicau din poziția de șopârlă eșuată pentru a te coopta la un petanque, un darts sau un fotbal. Am preferat starea de șopârlă, ovcorz.
- marea e la câteva scări de coborât distanță, e destul de generoasă, e curată și turcoaz, nisipul fin (da, da, din ăla de-ți intră-n…locuri) și o liniște totală. Slavă cerului pentru lipsa muzicii de orice fel atâta vreme cât îți cântă valurile.
Ce poți face dacă nu vrei să stai locului și ai mai multe zile de petrecut printre vecini? Poți vizita Dinevi Marina, un port mai fițos la câteva minute de Sveti Vlas, poți merge în Sunny Beach la bâlci, dacă ai nervii tari și vreo patru beri băute, poți ajunge în Nessebar, unde să tot urci și să cobori străzile pietruite ale centrului vechi, plin de terase, gablonțuri faine, fidget spinner-e și hotspot-uri pentru selfie-uri cu care să bagi facebooku’-n boale.
Ținând cont de costul acestui weekend prelungit versus tot ce ne-a oferit Sveti Vlas cu al său Premier Fort, fiecare bănuț a fost excelent cheltuit. Încă nu îmi doresc vreun final de săptămână sau vreo vacanță cu copiii pe litoralul românesc. Sper că nu trebuie să precizez că hotelul nu-i a’ lu’ tata! Da, îi fac reclamă pentru că mi-a plăcut și, personal, mi-a oferit tot ce am vrut, mi-ar plăcea să știu că am făcut o recomandare mișto care i-a bucurat și pe alții. A se ține cont de faptul că eram încă în extra-sezon. În rest, numai de bine! 🙂
P.S.: pozele nu îmi aparțin dar îs atât de faine încât e păcat să nu primească niște like-uri 😉 Mulțumesc, B.G.
