Ceci n’a pas été un city break. Am fost acasă. La rece, pe o căldură caragialească și umedă, lucrurile au stat cam așa:
…nu-mi place să zbor. Făsss. O zic ori de câte ori am ocazia.
…24 de grade de ale noastre sunt diferite de 24 de grade de ale lor. O căldură umedă și lipicioasă dacă stai în soare. O răcoare cu miros de copaci dacă stai la umbră. Cînd plouă, plouă. Se adună norii de-ți simți umerii grei, se întunecă tot și plouă frumos ca, mai apoi, să auzi iar târșâit de șlapi și zumzet de copii peste tot. Iese soarele.
…flori. Multe flori. Toată lumea cumpără flori. Balcoanele sunt pline de ghivece și de culoare. Am cumpărat și noi. Să nu zică vecinii că suntem săraci și neștiutori. Acum am azalee și hortensii și încă unele neidentificate. Dar frumoase. 🙂 Primăvara e perioada aia în care umpli terasa și curtea de flori, copaci, boscheți pe care nu le udă nimeni. Va ploua, stai liniștit.
…vorbesc tare. Doamne, cât de tare vorbesc unul cu altul, unii cu alții și toți odată. Probabil ar fi mai interesant dacă aș înțelege ce zic. Până acum am învățat cum se spune la cireșe, lapte, suc, bicicletă, bună ziua și du-te-n.. nu, glumesc, nu știu nicio înjurătură elementară în olandeză.
…după muncă e plăcere! Plăcere într-un pahar cu vin. Sau o bere. Mereu la terasă, mereu cu gențile aruncate pe jos, mereu la sacou, mereu în gașcă. Și iarăși mereu în gura mare. Și tare.
…la 7:30 dimineața trece mașina care spală strada, aspiră gunoaiele, mătură frunzele. În fi-e-ca-re zi. Thank God for Sunday! Când e o liniște mormântală până pe la prânz. Omul se mai și odihnește, nu?
…miercurea și sâmbăta sunt zilele în care faci piața. Piața volantă. Așezată minuțios cu o seară înainte și demontată rapid la final de zi. Când totul revine la normal de nici nu zici că pe acolo ar fi trecut sute de oameni care au mâncat și cumpărat câte ceva de la fiecare tarabă. Miercurea și sâmbăta îți repari bicicleta, îi cumperi coșuleț sau acareturi, îți multiplici o cheie, îți iei un pește și o roată de brânză. Da, nu au telemeaua noastră de vacă. The horror!
…la cinema întrerup filmul la jumătate ca la teatru. Poate vrei să faci un pipi, poate mai vrei un popcorn, poate vrei să fumezi, cert e că există o pauză de vreun sfert de oră. Locuri noi, cutume noi.
…bicicletele lor te pot ucide. Te lovește vreo ladă din aia montată în față și gata, îți rupe filmul complet. Mi-am găsit biclă, am luat-o de la o duoamnă trecută de șaizeci, ar mai fi folosit-o dar se operase și nu mai avea voie. O cheamă Beatrix și e masivă dar domoală. De bicicletă vorbesc. Cât am stat de vorbă cu duoamna, am aflat că fiu-su’ lucrează pentru niște americani, că acuma e timpul sparanghelului, ăla alb, de-al lor, că e bun la preț, că încearcă să găsească pe cineva care ne poate învăța olandeză, că soră-sa s-a îndrăgostit de Grecia și a învățat limba, că barba-su’ fusese prin București după revoluție, cu munca. Apoi mi-a sugerat de nșpe ori să-mi repar frânele. Iar la final mi-a urat un simpatic stay dry! 🙂
…toată lumea bea cafea. La orice oră. Cafeaua e bună. De acasă, din oraș, de la chioșc, din gară, oricum, oricât. Iar tinerii se lăfăie în energizante. Care sunt mai ieftine decât apa. Care apă o bei de la chiuvetă de la tine de acasă. Nu de la Mega.
…zâmbesc mult și la orice. Îl vede pe ăla micu’, îi zâmbește. Ăla micu’ dărâmă douaj de biciclete? Îi zâmbește. Îi zâmbești tu primul, îți zâmbește și olandezul. Copiii sunt oricum divinizați cumva. Am văzut niște tantrumuri, am auzit niște urlete, de-mi venea să le închid eu gura cu bandă adezivă. Sau dulciuri. Sau ceva. Părintele nu. Părintele nu părea că observă. Ori nu fumează ei ceva bun calitativ? 😉
…îți vorbesc în olandeză sau în engleză cu aceeași lejeritate. Și dacă e olandeză hâhâită, zâmbești și o prinzi din context. Sau nu. Și mergi mai departe. No harm done.
…am prins un tren ce venea de undeva din Germania. Mergea către Amsterdam. Ne-am urcat fix în vagonul în care echipele de bowling (feminin și masculin) se întorceau acasă de la vreun campionat. Cântau. Râdeau. Mâncau. Dar mai ales beau. Băuseră oamenii câteva zeci de beri (multe zeci de beri). Cu toate astea, la fiecare scaun își puseseră o pungă în care gunoiul era strâns cu rigurozitatea omului amețito-conștient. Bine, că i-a așteptat poliția pe peron, probabil ca să le ghideze pașii mai repede către casă, ăsta e alt aspect. There’s an eye everywhere, you know!
…gunoiul. Petrec secunde bune ca să-mi dau seama dacă plasticul e aluminiu de fapt, dacă hărtia nu e cumva plastic, dacă sticla e aluminiu sau daca aluminiul nu e hârtie, dacă un capac trebuie spălat înainte de a fi aruncat în coșul lui, care nu e coșul tuturor gunoaielor, etc. Le voi da de cap, cumva. Dar am momente când îmi vine să le arunc direct pe geam. Ce atâta reciclare! (Captain Planet e rugat să nu sară la jugulară, ironic vorbind!)
La rece, sub un oareșcare soare de vară, e ceva ce mă atrage la orașul ăsta. Poate coffee shop-ul de lângă bloc. Poate gogoșile de la Dunkin. Poate bicla de-mi bate și-mi troncăne dar așa genți de portbagaj mișto are! Poate mirosul de curat si pădure și flori. Poate acel jemanfișism pe care îl descoperi în tine imediat ce realizezi că nu ești buricul pământului și că nu trebuie să fii, că se poate și cu mai puțin bling dar mai mult zen. Zic și eu, nu dau cu parul. Părerea mea. Orișicât. Cumva. 😉
