Berlinezii nu sunt reci, nu sunt “nemti”, nu conduc numai VW, nu sunt cuminti si nu se sperie de milioanele de turisti din perioada sarbatorilor de iarna. Berlinezii sunt altfel. Sunt prietenosi, sunt ciudati in materie de muzica ascultata pe strazi si in piete, sunt arhitecti de exceptie, sunt consumatori inraiti de alcool, sunt departe de orice trend in materie de moda.
Am plecat pe nerasuflate si un pic pe negandite catre Berlin, cu un zbor GermanWings, deasupra cetei ce poposise pe retina de saptamani bune. Am avut un soc, eu, om umblat prin terminale, cand am coborat in Tiegel: prea rudimentar si simplist. Dar m-am bucurat apoi ca tot ce inseamna transport de la aeroport in oras sau pur si simplu prin oras este mai mult decat bine pus la punct si la un cost decent. Am luat autobuzul pana la un nod feroviar si, de acolo, metroul pana la hotel. Hotel Mercure, asezat pasnic intr-un cartier linistit. Nu voi incerca sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste nume de strazi, statii de metrou, pentru simplul fapt ca, limba asta ce nu-mi e prietena, ne-a dat mari batai de cap si a scos din noi toate glumitele posibile legate de natie, neam, conducatori, istorie.
Tot ce inseamna Mercure e cam la fel peste tot: curat, linistit, facilitati cat sa te descurci si mai mult de cateva zile departe de casa, parcare subterana, si un mic dejun demential. Daca nu il luai la pachet, il plateai cu 19 EUR de persoana (!!!), cam mult pentru niste bugetari simpli, din popor. Noroc ca l-am adaugat in oferta si ne-am fericit, pentru ca nimic nu e mai bun ca un mic dejun in city-breaks. Absolut tot ce gandeai exista in acel mic dejun sub mai multe forme sau branduri. Ce mi-a placut teribil a fost un fagure de miere pus langa “accesoriile” pentru ceai/cafea. Pentru pretentiosi. Sau nostalgici 
Ce nu am inteles la Berlin, de la aeroport pana la aeroport din nou, a fost indisponibilitatea majoritatii de a vorbi engleza, limba aia nici prea dulce, dar mult prea universala pe care orice emigrant o stapaneste cumva. Indiferent ce “good morning” le spui, ei iti vor indruga un “morgen” si poate inca ceva si vor rade. Asta e partea buna, sunt atenti la zambete si mie imi plac zambetele.
Berlin respira istorie si voie buna!
Las la o parte istoria care invaluie orasul asta cu ale sale Reichstag, Berlin Mauer, Brandenburger Tor, Museuminsel, Charlottenburg Palace… las la o parte si Potsdamer Platz, Alexanderplatz, Turnul de Televiziune, Catedrala de pe malul simpaticei Spree. Ma leg de Jüdisches Museum, unde am trait cateva momente de panica, teama, sentimente coplesitoare, ma leg si ma bucur de toate desenele si povestile de pe Zid, la care m-as fi oprit ore in sir, mi-au placut placile mari de beton pe care le intalneai cam peste tot prin oras, pictate si avand un mesaj anume. Gandindu-ma ca peste 80% din Berlin a disparut dupa razboi si a fost reconstruit frumos si la scara mare dupa, ce au facut ei acolo devine si pentru turistul din mine impresionant.
Revin la perioada de sarbatoare si voie buna. Citisem inca de la plecare ca Silverster Party, cum numesc ei petrecerea in care se intalnesc anii si noi bem mai mult decat ne-am propus, aduna peste 1 milion de oameni pe bulevardul de sub tei, Unter Den Linden, de la poarta Brandenburg paaaana departe. Am zis ca acolo trebuie sa fim si noi la 12 noaptea si uite asa am plecat din Bucuresti cu cateva zile inainte pentru a avea timp si pentru noi. Si bine am facut. Pentru ca daca veneam de pe 30 ale lunii, sau, mai rau, de pe 31, nu mai gaseam niciun targ de Craciun “in viata”, nu mai prindeam nimic deschis, nu mai vizitam nicio galerie comerciala cu un Starbucks decent.
Targurile de Craciun sunt o feerie in Berlin. Se intampla ceva in fiecare Piata a orasului, asa ca, oriunde te lasa metroul pe liniile principale, poti cobori si poti savura un Wurst sau un Glühwein traditional. Le-am incercat pe toate in toate pietele, cu moderatie, bineinteles.
Primul soc a fost la metrou, in metrou: fete, baieti, femei, barbati si cate o sticla de bere cel mai adesea. Cum vine asta, ne intrebam noi, ca niste turisti ce suntem si care stim ca e “ntz ntz” sa bei in public, daca nu cumva ai iesit de la vreun concert sau daca nu esti in Vama.
Berlin aproape ca isi dubleaza populatia in perioada sarbatorilor, ceea ce duce la haos, aglomeratie, terase pline, strazi ticsite si pungi de shopping peste alte pungi de shopping peste curry-carnati, bere si vin fiert.
Plecasem cu imagini, ganduri si dorinte nebune in ceea ce priveste Silvester in Berlin la Poarta Brandenburg. Zis si facut. Si ziua de 31 s-a derulat cam asa: chill, wurst, chill, supa crema de cartofi, bere cu aroma de mar, hotel, chill, Pretty Woman dublat (o Frumusica in care ei de fapt nu se iubeau, ci tipau unul la celalalt), pulovere groase, jambiere, fes, manusi, fular si…la ora 10:00 am plecat spre ceea ce credeam ca va fi un spectacol cu milioane de oameni veniti din toate colturile Europei si nu numai. Si cu noi. Asa a fost, dar fara noi.
Mare ne-a fost mirarea cand ne-am dat seama ca orice intrare posibila pe Bulevardul Unter Den Linden pana la Poarta Brandenburg era inchisa cu politie si jandarmi. Ce am inteles din germana lor era ca “s-a taiat accesul pentru ca sunteti prea multi!”. Am inceput sa traversam strazi, poduri, Spree, alei, parculete ca sa ajungem pe un alt pod unde ne-am si oprit. Am trait cu o frica teribila ca imi va fi retezat un deget, ca nu voi mai auzi prea curand, ca nu voi mai articula corect prea curand, ca imi va cadea parul fir cu fir, totul se precipita cu rapiditate si lumea dadea semen ca “Vine!”. Venea intr-adevar.
Revelionul in Berlin te poate prinde oriunde numai acolo unde ti-ai propus nu: la metrou, pe o alee putin luminata, la Mac unde credeai ca te opresti un minut cat sa iei un Dublu, la Chinezesc pentru o bere mai ieftina, la toaletele supra-populate pentru ca, frig fiind…faceti “calculele”. Noi ne-am oprit. Pentru ca si ceilalti se oprisera. Pe un pod. Unde vantul si crivatul erau mai dureroase, acolo eram noi. Cu un trabuc, o sampanie mica si niste bere.
Vaporase de dimensiuni mici opreau pe Spree pentru a se pozitiona ca la cinema. Ne-am dat seama ca nu stateam rau, nu stiam unde suntem, dar nu stateam rau: de acolo se vedeau artificiile ce au luminat tot cerul cand la Brandenburg s-a dat ora 0! Am inghetat si nu de frig, ci de frica, pana m-am obisnuit cu felul lor de a fi: pungi de rafie sau genti de voiaj pline de rachete, artificii, bombe, toate langa noi, pe deasupra noastra, peste tot. Copilasii erau lasati sa infiga rachetele in sticlele de sampanie, pentru ca o frantura de secunda sa lipseasca sa nu le smulga mainile pentru a bubui deasupra capetelor noastre deja pline de alcool si urlete nebune!
