Hai în Sud, ne-am zis, și am pornit-o! După aproape 12 ore de zbor am aterizat, brusc, ca orice aterizare în State, pe Hartsfield – Jackson, Atlanta, Georgia. Având experiența unui prim drum către Coasta de Vest, când, la final, bagajele mele urcaseră în cu totul alt avion, de data asta m-am bucurat teribil când se iveau deja pe banda transportoare.
Un shuttle ne-a dus, cam 15-20 minute, către Rent-a-Car. Un aeroport cât un oraș! Fiecare firmă de închiriere auto are spațiul ei, culorile ei, oamenii ei, business-ul ei. Dar indiferent ce ai selectat încă de acasă ca și cai putere, la ghișeu toți încearcă să îți facă upsale: “Astea vă sunt bagajele? Sigur nu încap în portbagaj, vă dau ceva mult mai potrivit.” Și uite așa pleci de acolo cu altă mașina decât cea pe care ai selectat-o minuțios cu câteva luni în urmă.
Eram obișnuiți cu autostrăzile, Interstate-uri, așa că cele 4, apoi 6, apoi 8 benzi pe sens nu ne-au mai speriat. Vremea se juca în ochi și soarele apăsa pe butonul de Play al unei vacanțe mișto!
Să pornesc din start cu răspunsul la o întrebare care mi-a fost adresată de câteva ori: unde e mai fain? California? Nevada? Georgia? New York State? Și aici vorbesc de locurile pe unde am reușit să ajungem până acum. Nu le pot compara și nici nu doresc. Alți oameni, altă mâncare, alt aer pe care îl respiri, alt ocean, altă vreme, alte vremuri. Așa că am intrat in Georgia și am încercat din start să scot din cap orice m-ar fi facut să exclam: “Dincolo era altfel!”
Atlanta nu e un oraș tipic sudist, Atlanta nu e Savannah sau Charleston. Unul dintre motive este pentru că orașul a ars aproape complet în timpul Razboiului Civil, lăsând urbea fără istorie arhitecturală. Altul ar fi pentru că Atlanta se prezenta ca un oraș-cale ferată mai mult decât un oraș-port, aristocrat.
Atlanta – Orașul-verde, nu ar fi deloc desuet dacă l-aș numi asa, este unul aparent calm și cuminte. Pentru mine a fost unul din orașele din State în care m-am simțit în largul meu în fiecare clipă.
Am avut un hotel simplu dar bine așezat in Buckhead – un enorm cartier comercial și financiar. Buckhead are câțiva zgârie nori ce găzduiesc corporații pe măsura, oameni de toate națiile, restaurante tipice unde merită să ieși la cină precum și supermarket-uri așezate atât de atent încât nu poți rata nici masa de prânz. Buckhead e însorit și îmbie la jogging în fiecare dimineață. Buckhead nu “respiră” până în prânz când blocurile de sticlă lasă angajații să alunece ca pe un tobogan către pauza binemeritată.
Mijloacele de transport în comun sunt…mașina personală. Sau cea închiriată. Suburban, Escalade, Navigator, Land Cruiser, niciodată mai mici. Asta dacă nu discutăm de Beetle, mașină extrem de prezentă pe șosele, surprinzător. Există, bineînțeles, și MARTA, un fel de RATB al lor, mai curat, mai voios, mai prezent, mai parolist. Prietena MARTA include puține linii de metrou/tren precum și câteva linii de autobuz, nimic spectaculos. $2.50 călătoria.
Atlanta este populată cam în proporție de 90% de oameni de culoare. Ce mi-a creat o altfel de stare e că acolo eu eram “ciudățenia”, la mine se uitau lung, mie mi se spunea: “Wow, the colour of your hair! Wow, your glasses/jeans!” – toate astea într-o mirare continuă. Eram atât de albă și de lipsită de forme față de unduielile demențiale ale tipelor de culoare încât le priveam cu fascinație. Au o lejeritate de invidiat în a merge pe stradă, în a râde cu pofta, în a-și etala formele, în a fi atât de naturale încât ți se face poftă să scapi de toate inhibițiile.
Oamenii sunt caloric de prietenoși, extrem de binevoitori, foarte politicoși și mereu, dar mereu, gata de orice fel de conversație. Indiferent că aștepți metroul în stație, că ești la magazin să probezi ceva, că stai la coadă la înghețată, cineva va intra în vorbă cu tine, te va iscodi într-un stil care te va deschide, indiferent cât de neprietenos ești de obicei.
Zâmbeam mult în Atlanta. Ca peste tot unde am ajuns în State. Zâmbeam mult și mă simțeam bine. Ei te împing să zâmbești pentru că ai fi un ciudat dacă nu ai face-o, dacă nu le-ai întoarce urările și how-do-you-do-urile, ai fi tâmpit să nu vrei să îți începi dimineața cu zâmbet și să cazi, obosit, seara, tot cu un zâmbet.
Downtown Atlanta – toate punctele de interes principal sunt aici. World of Coca-Cola, Georgia Aquarium, CNN Headquarters, Centennial Olympic Park, College Football Hall of Fame Museum, toate aici, legate invizibil unul de celălalt.
Ne-am bucurat de zeci de băuturi produse de Coca-Cola Company, de stilul nebun al lui Warhol de a face artă dintr-o pată de Cola vărsată pe o hârtie albă, de primele forme ale sticlelor și de isteria generală creată de brand-ul ăsta. Compania împlinea anul trecut 100 de ani. Deci era sărbatoare și la fața locului, loc în care, se spune, se află vestita și nebănuita rețetă pe care mulți vor să o copieze. Fun fact: cele mai savuroase și mai gustoase băuturi ale Coca-Cola sunt cele de pe continentul african, e o explozie de gusturi acolo. Si de E-uri, ar spune cârcotașii.
Până în 2012, Georgia Aquarium a fost cel mai mare acvariu din lume. Apoi a “intervenit” Singapore și Georgia a pierdut titlul. Oricum ar fi, cele câteva ore petrecute acolo au stârnit în mine senzații de toate felurile și m-am purtat ca un copil când primește prima bicicletă. Spectacolul (musical) cu delfini, gigantul rechin-balenă și stupoarea că nu mănâncă orice rahat, deci nu “gustă” specia umană, enorma pisică de mare și tumbele pe care le face în apă, căluții de mare și liniștea din jurul lor, meduzele atât de colorate, Nemo și Dory unul lângă celălalt, toate astea au îmblânzit costul biletului de intrare în imensul acvariu, adică cei aproape $40.
Un tip destul de tern, cu o voce joasă dar cu un umor teribil ne ia cu el în călătoria, prea scurtă totuși, prin CNN! Habar nu aveam ce se întâmplă în spatele unui buletin de știri sau a unei intervenții meteo. Deci am absorbit turul ăla prin toți porii. Și m-am distrat copios la poveștile și demonstrațiile cu vestitul Ecran Verde. Am asistat la pregătirile pentru un Live și am încercat să ne oprim reacțiile tâmpe care constau în a face frenetic cu mâna prezentatorilor.
Centennial Olympic Park, Cișmigiul Atlantei. Pentru că Herăstrăul ei e Piedmont Park. Sunt diferite unul de celălalt, ca și ale noastre: Centennial e plin de populația de culoare, de familii, de oameni fără adăpost, de picnicuri, de selfie-uri, de soare. Piedmont e serios, enorm, are terenuri de baseball unde tinerii se antrenează, lumea aleargă sau, cel mai des, joacă frisbee sau dodgeball.
Midtown Atlanta e vesel, corporatist ca Buckhead dar mult mai prietenos și accesibil plimbărilor lungi. Pe care le-am și făcut, luând astfel acasă un bronz de tractorist. Midtown are locuri unde te poți opri, adhoc, să privești lumea, are terase faine, clădiri înalte și multe Muzee pe care poți opta să le vizitezi, mai ales în timpul săptămânii când e posibil să fii cam singurul vizitator.
Că tot vorbeam de sporturi, sporturile lor în care excelează, ar fi fost păcat să plecăm din State fără să împrumutăm puțin din frenezia locală și fără să mergem la un meci de NBA, cu Atlanta Hawks în prim plan. Atmosfera face toți banii și e exact cum credeam și speram că o să fie. Jocul nu a fost unul strălucit, nu sunt cunoscător, dar pot recunoaște niște faze memorabile, iar în meciul ăsta nu au fost multe. Dar hotdog-ii serviți direct in Arenă, printre rânduri, berea la pahar, strigătele fanilor, cântecele, lipsa oricărui “Ba p’a mă-tii!” au transformat cele doua ore pe Philips Arena în ore de referință! Am zbierat și am cântat cu ei odată, nefiind greu să urli Go Hawks, ce-i drept. Ne-am bucurat la final, am râs în orice TimeOut de 1 minut în care, invariabil, se întâmpla câte ceva fain pentru spectatori și am părăsit Arena cu gândul că lista cu ToDo-uri pentru o viață de om începe să capete bifele mult-așteptate.
A propos de lista asta și ținând cont că Georgia a reglementat vânzarea, posesia și utilizarea armelor de foc, am ajuns la Quickshot, un loc în care, doar cu buletinul, intri, îți alegi arma, muniția, și începi să tragi! Nu, nu tragi în cel de lângă tine ci la țintă. Am stat o ora acolo și în tot timpul ăsta am tremurat continuu. Cu căști și cu inima de un milimetru, îmi încărcam arma și luam poziția “ține-te că are recul puternic” pentru a nimeri ceva. Nu cred că m-am liniștit complet în seara aia nici la hotel, când intram deja în lumea viselor. Dar a fost cea mai plină de adrenalină experiență de până acum.
Revenind la cele lumești, Atlanta are Garden Hills, și dacă vrei să te portezi într-o bătaie de gene în altă lume, du-te în Garden Hills-Buckhead! Este vorba despre o pădure urbană enormă cu case de început de secol 20. Am mers aproape pe vârfuri pe aleile pe care nu circula nimeni și ne-am mirat de fiecare dată când altă casă se arăta și mai frumoasă, discretă, în culori ce mergeau perfect cu copacii enormi din jurul ei.
Atlanta respiră! E plină de culori și de verde! Atlanta nu iți oferă multe dar ce iți dă iei cu tot sufletul! Fun fact: strada principală a orașului se numește Peachtree Street, Georgia fiind cunoscută și sub denumirea “The Peach State”. Dar există și alte 71 de străzi în oras care conțin același Peachtree în denumire.
Concluzia? M-aș reîntoarce? Cu siguranță! Aș face probabil fix aceleași lucruri, aș merge pe urmele acelorași pași, sau aș bătători cărări noi, mai sunt atâtea lucruri pe care nu le-am respirat acolo înca. Atlanta are un farmec aparte. Am ramas prietene, știu sigur.
Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans