De Craciun am pacalit cotidianul cu 20 de grade.
De Craciun ne-am apropiat de munti si de aerul curat care iti da dureri de cap: copii, parinti, bunici, frati si nurori. Toata lumea a zis da, ca la Primarie, si am pornit-o. Cam asa arata fiecare portbagaj de la fiecare masina ce venea la Marea Intalnire:
Ideea era urmatoarea: sa nu cumva sa ne prinda vreo molima, vreo ciuma, vreun cataclism, si sa nu ne putem descurca, remote, inca o luna doua.
Vila asta din Busteni ne mai gazduise candva. E o vila din livingul careia te uiti catre Caraiman, fara sa iti stea nimic in cale, si tii ochii intredeschisi ca sa nu te orbeasca lumina diminetii. Era a noastra pentru cateva zile.
Am ajuns primii, numai bine pentru a imparti camerele si pentru a descarca cele mai fragile si guralive bagaje: Olaf, Buttercup si Goofy. Din prima clipa in care au intrat in curte au luat-o razna complet – se urla, se zbiera, se plangea, se urcau scarile si se coborau cu o frecventa ce ar lasa cu gura cascata orice maratonist incercat.
Cand parasisem Capitala ne-am zis “la naiba cu tot, ii lasam sa faca ce vor, cand vor, cum vor, cu cine vor”. Si am zambit complice unul la celalalt pentru ca eram precisi ca doar asa va fi liniste si pace. Vazusem prea multe filme, se pare. Filme din alea in care copiii se trezesc dimineata la prima ora si inca te mai lasa pe tine sa dormi, filme in care copiii de 5 ani au discutii inteligente cu parintii, filme in care parintii se ghemuiesc pe canapea cu o cana de ceva aburind in mana si zambesc uitandu-se la odrasle cum incearca sa puna ultimul nasture la omul de zapada perfect construit din zapada perfect asezata in curte.
Realitatea? Buttercup radea sadic ca Goofy cazuse deja de 3 ori si isi zgariase rau coloana, Olaf plangea ca nu am luat chiar tooooate jucariile de acasa, bunicii ii puneau sa cante si sa recite in timp ce astia mici asteptau frenetici cadourile de la Mosul in care mai cred, inca, afara nu era pic de zapada, in frigider nu incapea nici un sfert din tot ce carasem cu totii.
Toti ne invarteam de nebuni in livingul mare si prietenos, facand planuri pentru prima masa copioasa de Craciun in Familie.
Orele au trecut usor, la fel cu diminetile care nu puteau fi mai frumoase: norii grosi intepati de coamele insorite, Caraimanul trufas si cafelele luuungi cu toti cei dragi. Film, nu altceva! “Maaaaaamiiiiii, Goofy a zis fund!”, “Taaaaaaaatiiiiiiiiiiiiiii, Olaf mi-a calcat peste lego!”, “Ba nu!”, “Ba da!”, “Ba nu!”, “Ba da!”.
Ce Craciun frumos si linistit! Cu imbucaturi bio si fresh, cu bai fierbinti si creme de corp cu miros de papaya!
La naiba, iar am incurcat filmele…
Ce Craciun frumos si linistit! Cu bunici care gateau in fiecare moment cate ceva, copii cu falci de hamster umflat cu saratele si piscoturi, cu banane desfacute si uitate prin colturi la inegrit, pentru ca cine ar manca banane cand toata casa e plina de Kinder, cu Lego si mii de piese aruncate peste tot, pe care, inevitabil, calci, injurand in barba, cu iesiri prin statiune. Si cu Goofy care a intrat intr-0 arteziana in care apa facuse o pojghita mica la suprafata, cat sa nu isi dea bietul copil seama si sa se ude pana la genunchi….pe ger si frig…dupa doua ore de imbracat si plecat de acasa pentru o seara frumoasa in statiune. Seara s-a terminat dupa 10 minute. Copilul trebuia dus la matca si schimbat la piele.
Ce Craciun frumos cand toti cadeau lati la 11 noaptea, adultii mai abitir ca aia mici care nu, nu sunt pe baterii ci sunt condusi de o forta de nimeni stiuta care le genereaza un avant incontrolabil mult prea multe ore din ziua cu prea putine.
