Zici Amsterdam si zici cartierul rosu si marijuana! Permiteti-mi, va rog, sa zic putin mai mult de atat.
Zbor KLM catre un Schiphol pe care il consider, deja, o cunoscuta a ecuatiei. Niciun bagaj la cala deci un drum usor catre iesire. Acolo ma astepta un buchet superb cu lalele portocalii, cum altfel, si un suflet drag.
Bucuria unui alt city-break era enorma! Ocupatia? Calator! Asa sa imi ramana numele, mi-am zis, si am pornit catre orasul 18+.
Hotelul destul de futurist e aruncat intr-o Primaverii a lor, o zona “de bogati”, neobisnuit de linistita, cu case ai zice identice in arhitectura, putin diferite in culori, cu biciclete depozitate neglijent in fata portilor si cu linia de tramvai ce strabatea cuminte straduta iluminata usor. O ploaie marunta crestea si scadea in densitate cu usurinta unei adieri.
In trei fraze, doua imbratisari si cateva zambete eram deja in drum catre Centru, acolo unde viata de noapte incepea sa isi etaleze principiile. Terasele erau pline pana la refuz. Martini Royale inlocuia Aperol Spritz iar eu eram fericita pentru ca le indrageam pe amandoua in egala masura.
Imi permit sa ma laud cu cateva calatorii bune pana acum, zeci de randuri, mii de poze, o infinitate de sunete, culori si mirosuri intiparite in suflet. Cu toate astea, descopeream acum un oras ce ma castigase pe nesimtite. O stiusem de la inceput si aveam, deja, o intelegere tacita: imi esti drag, Amsterdam, cu canalele tale mici si mari, cu casele plutitoare, cu arhitectura perfecta, cu bulbii infloriti, cu soare si ploaie in acelasi timp si cu viata de noapte nebuna nebuna nebuna!
Ne-am permis sa ne facem de cap, sa cochetam cu toate terasele, sa le bem cafelele si berile si sa le gustam dish-urile, sa pasim in fiecare coffee shop si sa ne minunam de calmul cu care lumea isi ruleaza agale cate un joint si apoi, pasnica, iese sa il fumeze pe o bordura, in timp ce peste drum, cate un san voluminos si un fund ferm te cheama cu miscari lascive.
Fetele sunt de toate felurile, pentru toate gusturile: slabe sau pline pana la refuz, cu pielea lasata sau intinsa frumos, cu sani enoooormi sau aproape inexistenti, cu tatuaje sau albe ca laptele, cu buze moi sau carnoase si cu tupeu in privire. Iti deschid usa sau iti zambesc din vitrina si adeseori perdelele sunt trase, semn ca inauntru se “lucreaza”. Fara nicio rusine, pusti cu bube pe fata sau barbati trecuti de 60 bat la usa si stau de vorba, negocierea fiind destul de dura. Multora li se spune nu din start, altora li se deschide usa larg, fara niciun cuvant, semn ca sunt de-ai casei. Camaruta mai mica si decat o cutie de bijuterii, are un pat de armata, o chiuveta minuscula si cateva produse de ingrijire personala. Decent.
Cofee shop-urile sunt multe, luminate prost in noptile negre, pline ochi. Din clipa in care le pasesti pragul, fumul si mirosul preiau controlul corpului care se zbate. Ma uitam cu un fel de admiratie tacuta la cei de dupa tejghea, seriosi, cei care te indruma si iti dau sfaturi despre produse, ce sa consumi, cat, in functie de cat si cand ai mai consumat, cat ai baut sau ce varsta ai. Ma intreb si acum care e secretul lor, cum rezista orelor la “munca” in toata acea euforie de mirosuri si ierburi. Apoi imi zic ca sigur nu am fumat destul: ei sunt probabil obisnuiti si devin imuni. Acolo am vazut chinezi grasuti, imbracati la costum, cazuti pe jos intr-o inconstienta totala. Imi era teama pentru ei si apoi ma uitam in jur: lumea pasnica si lenta abia se misca, ii tragea afara la aer si ii lasa ore in sir pana deveneau iar constienti. Om iubitor de oameni ce ma aflu, as fi vrut sa sun la un 112, 911, orice, dar ma intreb cum as fi prezentat situatia si cat s-ar fi ras pe seama mea.
In timpul zilei la fel: indiferent la ce terasa iti sorbeai cafeaua sau pe ce bordura hotarai sa opresti pentru a te uita in gol, mirosul ala specific te imbraca din cap pana in picioare. Invatasem cumva care e “marfa buna” si stiam exact cine e “inculpatul”. Venind de pe plaiuri unde astfel de obiceiuri nu sunt tolerate, desi practicate la un nivel serios, imi era destul de greu sa ma obisnuiesc cu atata libertate legala in a face orice. Ceea ce ma surprindea si mai mult era faptul ca totul era o distractie si un amuzament fara urma de rautate, scandal si haos: de la pusti francezi ce chicoteau intre ei la primul joint, pana la familii serioase care se opreau in drum pentru a rula si a savura o tigara in fata vreunui magazin luxos. Dupa fetele din vitrina nu se fluiera ca in centrul vechi la noi, cu iarba in mana nu se face caz, si aproape nimeni nu isi facea selfie pentru retelele de socializare. Si nu pentru ca nu puteau. Ci pentru ca era vorba de cu totul altceva.
Si apoi Delft si Leiden…o intamplare parca ireala acum despre o plimbare de cateva ore printr-o poveste! Totul a inceput cu primii pasi in gradina micuta in care tronau cateva statuete frumoase. Pasii ne-au dus catre barca din lemn lucios a unui olandez pe care abia il cunoscusem. Cosul de rachita trona ingamfat de la cateva sticle cu vin, branza de capra si chipsuri de cartofi. Si am pornit….lin, lin de tot peste apa cuminte a canalelor ca niste alei tacute. Drumul pana in Leiden, cel mai frumos mic oras universitar pe care l-am vazut, s-a conturat ca un vis: totul avea un sens, o cautatura, o logica si o frumusete de nedescris. Partenerii nostri, toti olandezi, ne povesteau la un pahar cu vin realitatile locurilor lor. In gand imi spuneam continuu: muta-te aici, lasa tot si vino aici, daca nu maine, poate poimaine, poate ziua urmatoare, saptamana cealalta, anii care vin.
Ploaia, oboseala si oceanul de turisti nu au umbrit nicio clipa zilele cu parfum de fete cochete si iarba tare, de petreceri pe canale si barbati frumosi. Mi-am promis ca voi reveni iar si iar si iar. Daca nu maine, poate poimaine, poate ziua urmatoare, saptamana cealalta, anii care vin.