Sunt un teatru și o dramă și o poezie și un umor la care cel mai și cel mai adesea și mult râd eu. Eu fac glumița, eu o râd, cum ar veni. Când mi-am anunțat prietenii că vom pleca din țară, căutând să ne dăm niște răspunsuri, căutând altele noi – extrem de puțini au fost ăia care au avut ceva de zis. Niciun teatru, nicio dramă, nicio poezie și aproape niciun strop de umor.
De bine
Noi plecăm!
3 octombrie. Jumătatea aia mișto mă sună la prima oră: Băi, fii atentă, ne mutăm în Olanda! În două minute am trecut de la: Să-mi $%^&!! Mă duc să împachetez converșii! până la Băbăiatule, eu nu plec nicaăieri, unde plec eu și las școala, jobul, mămica, mămică-ta, bbNae care e încă în burtică (nu, nu a mea!) dar vine, vine acu’ [later edit: a și venit!], prietenii ăia tâmpiți de-i avem, cum să plec fără toate astea? A trecut o lună și ceva de la telefonul ăla.
Noi plecăm!
Întrebări. Orișicât.
23 de grade azi, 8 grade mâine, soare puternic, ploaie cu broaște grase – îmi vine să rup gâtu’ vr’unei bibilici mici de când cu aprilie-mai. Psihicul nu se mai face bine nici cu două luni de terapie, am tâmpit hainele din dulap într-un scoate-o, bag-o la loc, dă-o jos, pune-o la loc. (more…)