3 octombrie. Jumătatea aia mișto mă sună la prima oră: Băi, fii atentă, ne mutăm în Olanda! În două minute am trecut de la: Să-mi $%^&!! Mă duc să împachetez converșii! până la Băbăiatule, eu nu plec nicaăieri, unde plec eu și las școala, jobul, mămica, mămică-ta, bbNae care e încă în burtică (nu, nu a mea!) dar vine, vine acu’ [later edit: a și venit!], prietenii ăia tâmpiți de-i avem, cum să plec fără toate astea? A trecut o lună și ceva de la telefonul ăla.
Noi plecăm!