Rock the City – MUSE & Iron Maiden

Băi, vin MUSE la București! Și, ca un cadou de ziua jumătății mai bune, vin și bătrânii de la Maiden! Zis și cumpărat: bilete la pre-sale, Normal Circle, general population, vorba aia: avem familie mare, rate la bănci, parizer de cumpărat la ăia mici.

Rock the City - MUSE & Iron Maiden

I-am așteptat pe MUSE cu mânecile suflecate, cu șosețelele spălate, cu inima deschisă.

Am băut o cafea în plus peste cele două, am părăsit corporația într-o zi de vineri și am fugit la concert. Ne-am strâns ceva gașcă frumoasă și…să curgă berile, să se dreagă vocile, să țâșnească glumele și poveștile mișto. Începea un weekend fain.

D&D East Entertainment au fost cei care au organizat evenimentul, așa cum au făcut-o și la Robbie, am povestit despre aici și aici. Dacă atunci organizarea a fost complet defectuoasă, dacă atunci am leșinat de sete, la propriu, de nervi, de căldură, să nu uităm că atunci s-au găsit cam 60 000 de suflete în Piață. De data asta, Maiden a adunat cam 18 000, zice-se, iar MUSE ceva mai puțin, zic eu. La finalul ăsta de iulie nu au existat probleme majore în ceea ce privește băutura, wc-urile publice, achiziționarea de jetoane.

Băieții de la FIRMA au întreținut atmosfera și berea până la 9:30 când Bellamy și ai lui și-au făcut apariția. Bă și am urlat. Am urlat eu, au urlat câțiva bețivi din spatele meu, am înjurat-o pe Firea – nu știm exact ce legătură avea ea, dar cred ca o înjuram pentru că nu ne dă și noua acces pe Arena Națională, să ne bucurăm și noi de o sonorizare mai acătării. Doamna Firea, haideți în p*zda mă-sii să ne bubuie și noua inimile și să se spargă pietrele de la rinichi atunci când bagă oamenii un Psycho sau un Madness! Haideți, Doamnă, că suntem oameni serioși, tineri, veseli, plini de viață, să ne sară broboanele de transpirație dă pe piept când niște trupe ca MUSE sau Maiden vin să ne onoreze cu prezența.

Că și așa, ați văzut cum a stat treaba: degeaba ești MUSE dacă nu zici și tu un Good evening, Budapest!, un F*ck you all!, ceva acolo, de antren așa, că după cinșpe beri, putea să zică și de mă-sa că nu se mai supăra nimeni.

Dar n-au zis. N-au zis nimic. Și totul a fost tern, ca la carte, după setlist-ul pe care îl dădusem deja jos de pe setlist.fm. Totul a fost plănuit, nimeni nu s-a dat în spectacol, nimeni nu a interacționat cu nimeni. În afara celor trei bețivi pe care îi aveam în spate și care mi-au ruinat, efectiv, excelentul eveniment.

Sunet? Nu prea. Spectacol? Nu prea. Am spart semințe, intelectual vorbind, cum am mai zis. Am discutat între noi, ba chiar fetele mai puneau și de o rețetă de bulion sau împărtășeau impresii despre programele utilizate la propriile mașini de spălat.

Bașca după terminarea concertului, ne-am strâns în cerc, ne-am desfăcut la sutiene, și am încins o horă pe We are the Champions și pe I’m a Barbie girl. Cântate, bineînțeles, de noi. Ceva finuț așa, să nu dea ca și când am suna mai bine decât englezii mai sus menționați.

Per total, ca să ne treacă cheful și gustul, pe viitor, de concerte live în Piață, ne-am adunat complet dezorganizat, am apucat de o mânecă bețivii despre care vorbeam mai sus, ah, am uitat să spun, domnii erau cu noi, doar că nu erau cu pop-ul celor de la MUSE (pe principiul: nu vă supărați, sunteți cu rock-ul?) și ne-am îndreptat militărește spre Centrul Vechi. Locul unde nu e nici întristare, nici suspin.

Nu îmi rupsesem nicio parte din inimioară cât ne-a încântat Bellamy așa că mi s-a părut de bun gust să poposim în Club A pentru o tequila doua tequila un dans și o aducere aminte. Oricum tequila e 4 (patru) RON in Club A. Așa pomană, nici în provincie la birt nu mai prinzi.

A doua zi aveam câteva dureri de cap, de bere, de burtă, de o ciorbă, astfel încât ne-am antrenat în liniște pentru concertul numărul doi: Iron Maiden. Și ziua lui. Băi și cum au fost bătrânii! Să spun din start ca nu știu muzica lor, în afara celor patru piese gen Trooper, Number of the Beast, Fear of the Dark. Trei, nu? Două ore de spectacol și de zvâc și de dragoste de public și de glume și de muzică și de voce și de scenografie mișto. Două ore de bâțâit din picioare și de muzică. Sunetul a fost mai ok decât la MUSE. Dar tot nu mi-au crăpat cariile, așa cum mă așteptam. Doamna Firea, din nou, oare o fi din cauză că nu e okeyish Piața pentru niște concerte așa mișto?! Zic, doar…Dumneavoastră vedeți-vă în continuare de eliminarea tuturor evenimentelor stradale posibile și existente în minunata Capitală.

Cred că am mai ajuns o dată la concluzia asta: dacă o să îmi mai iau bilete la trupe pe care le visez și cânt zi după zi, o să îmi iau la Swarovski Circle, la premianți, la cei care duhnesc a Moet si icre negre. Altfel nu mă mai încurc.

MUSE nu au dorit musai să vină în RO. Așa au lăsat impresia. Eu i-am așteptat a’ dracu’ de aprig și cu emoții. Nu-i bai, până atunci las bucățica asta aici, pentru urechile tuturor. (La naiba, am nimerit o piesă pusă în scenă pe un stadion, n-am făcut-o cu intenție, Doamna Firea, domnilor organizatori! Pff, și acuma văd: publicul ăla chiar trăiește, băi!)

Leave a Reply