De ce-urile mele

Sunt un teatru și o dramă și o poezie și un umor la care cel mai și cel mai adesea și mult râd eu. Eu fac glumița, eu o râd, cum ar veni. Când mi-am anunțat prietenii că vom pleca din țară, căutând să ne dăm niște răspunsuri, căutând altele noi – extrem de puțini au fost ăia care au avut ceva de zis. Niciun teatru, nicio dramă, nicio poezie și aproape niciun strop de umor.

Replica 1: Bă, bravo, tai-o acu’ cât mai ai cum.

Replica 2: Ai să-mi bag, pe bune, mă?

Replica 3: Io nu-s de acord cu ăia care pleacă din țară! Stați, bă, aici, ca noi toți! Asta e țara!

Replica 4: Bă, ce mișto, aș pleca cu voi odată!

Replica 5: În vară îs la voi! 

Vreo doi, trei, ne-au băgat una din replicile astea și le-am apreciat și le-am râs și le-am băut și dezbătut. De aia am prieteni, nu? Să-mi dea peste mâna cu care mă scobesc în nas. Să îmi facă morală și să mă încurajeze în același timp. Să bea un vin cu mine și să glumim pe câtă iarbă o să fumăm în primele luni.

În rest aaaaabsolut toată lumea a avut grijă să mă facă să înțeleg că în Olanda plouă. PLOUĂ?! Nu mai plec. Nu mai plec nicăieri unde plouă, bate vântul, nu se aude Tananana și nu se găsește Dristor Șaorma.

Trecând peste chestia asta cu vremea care-ți poate modifica forma protezei din gură, de ce-urile mele sunt la fel de simple.

Pentru că mereu am driblat cu imaginea noastră acolo. Pentru că imaginea asta ne-a făcut să zâmbim de fiecare dată când ne-a fulgerat. Pentru că, într-un final, s-a întâmplat. Pentru că nu prea puteam da înapoi. Pentru că Olaf a bătut din palme cu bucuria aia a unui copil care pleacă pentru prima oară în tabără (asta când nu-l forțează mă-sa). Pentru că dacă nu acum, atunci o să ne scoatem ochii că nu am făcut-o când am avut ocazia și o sa rumegăm la visul că am fi putut dar nu am încercat. Pentru că nimeni nu ar trebui să alerge după cea mai bună școală din oraș, făcându-și mutație în buletin pentru ca ăla micu să beneficieze de lapte de cocos crescut cu grijă. Pentru că nimeni nu o să îi mai spună vreodată râzi ca proasta!, în niciun sistem de învățământ normal nu se va întâmpla asta! Pentru că bani. Păi? Pentru că, de acolo, biletele de avion sunt mai ieftine către New York și Curaçao. Pentru că se dau pe bicle ca nebunii. Pentru că lalele. Pentru că apă și canale. Pentru că mori de vânt. Pentru că hering. Muuuult hering. Pentru că limba e atât de tâmpită încât poți folosi engleza ani de zile fără sa fie vreo reală problemă. Pentru că Olaf pictează. Și va picta. Pentru că eu cred că ei au și fac cea mai bună cafea. Pentru că vom uita absolut tot ce știam despre a trăi ca să învățăm iar. Pentru că se respiră artă și arhitectură și iarbă și țâțe. Și atâtea altele. Pentru că trebuia să o facem. Da’ ce, mă, noi suntem mai proști? :)

Simplist enough? Trebuia oare să o bag și pe aia cu dom’le, sistemul, huo, firea, dragnea, tăriceanu, iordache, udrea? Trebuia să zic de sistemul de învățământ mai mult, de inexistentul sistem medical, de șpăgi și furturi? E un bloguleț simpluț deci să nu îl încărcăm cu căcaturi inutile. Chacun à son goût.

De ce-urile mele
De ce-urile mele

 

 

 

Leave a Reply