Camera perfect luminata

Camera este perfect luminata, cearsaful pare neglijent dar nu are nicio cuta, perna inpufosata atat cat trebuie, parul asezat cuminte peste perna, ochii frumosi parca abia spalati, gura rosie intredeschisa atat cat trebuie, pozitia corpului sexy dar nu vulgara.

Eu nu stiu prin ce miracol te poti trezi si asa cand de fapt eu ma terzesc cu ochii lipiti de somn, imi vine sa crap ecranul telefonului destept pentru simplul fapt ca isi face datoria, balele mi s-au intarit la coltul gurii, pijamaua e sucita pe toate partile si ma sugruma la gat si la mijloc, mainile imi sunt amortite pentru ca am dormit intr-un mod imposibil de desenat in cuvinte, respiratia e abrupta, una din perne imi sustine picioarele, patura e pe jos, telecomanda intre coaste.

Cate concedii sa ai, cate zile si nopti libere, cat somn sa somnesti, cata vacanta mare sa fie, cat din toate astea ca sa te poti trezi ingramadit cu viata, burdusit de chef, exact asa cum vad eu in toate filmele!?!

Imi vine sa trisez in cursa zilnica cu mine, sa dracui fair-play-ul, sa pun piedici. Vreau sa fur startul si sa o iau pe scurtatura. O zi. Doua. O saptamana. Trei.

Ma trezesc in jurul orei 6:30. Nu mai conteaza ca e mijloc de saptamana sau finalul ei. Telefonul tipa la mine desi i-am ales cea mai calda alarma care sa imi dea buna dimineata. Telefonul vecinului suna abrupt si el cam la aceeasi ora. Ma spal rapid si cu miscari mecanice, mainile stiu ce trebuie sa faca si cand si cat timp. Rad din ochi cand aud alarma vecinului: “Ha, barem nu mai sunt singura”. Ma bucur uneori cand simt mirosul de tigara de la pipa paznicului care isi bea cafeaua in fata blocului, pe banca.

Mi-e frica sa intru in camera printesei pentru ca sforaie cu sunet de copil mic. Ah, in ce pace probabil ca se afunda acum! “Hai, hai ca e tarziu, hai, trebuie sa ajungem la scoala”. Copilul scanceste si imi spune ca uraste scoala. Asta dupa ce, fara voia ei, imi adanceste un cot peste ochelarii care imi intra in fundul ochilor. Scancesc si eu.

Micul dejun, al ei, apoi hainele de scoala, apoi re-verificarea ghiozdanului care e din ce in ce mai greu, pieptanaul parului care e din ce in ce mai dificil. Saptamana asta o tund. Apoi spalatul pe dinti, apoi siropurile de tuse, muci, iar tuse, iar muci. Ultimele discutii in casa. Plecam.

Sala, aparate, apa multa, birou, calculator, discutii, masa de pranz, Pavlov, cateva melodii de care nu imi aduc aminte, YouTube, Facebook, ziare, si din nou dimineata care se repeta seara.

Teme, inot, pictura, stomato, analize, iar inot, iar teme, mai multe teme, lectura, Barbie, Lego, MasterChef, gata ziua.

Mi se zbate un ochi si stiu ca era ceva ce nu am facut. Am uitat ceva, pe cineva. Imi aduc aminte probabil a doua zi cand e prea tarziu: am uitat sa platesc pentru AfterSchool, am uitat de intretinere, am uitat sa sun la mama, a uitat sa isi faca proiectul pentru ora de arte, nu i-am cumparat un costum nou pentru inot, nu am facut nimic de mancare desi scosesem bucata aia de carne, legumele s-au scofarcit in frigider, strugurii dau semn de must.

Cumpar timp. Aveti putin timp? Vreau la film, la filme, zi dupa zi, vreau vacanta dupa o alta vacanta, vreau liber trei luni pe an. Cinci.

Ce tampita sunt…de fapt vreau si eu sa ma trezesc in camera perfect luminata, cearsaful sa fie neglijent dar fara vreo cuta, perna inpufosata atat cat trebuie, parul sa mi se aseze cuminte peste perna, ochii frumosi sa para abia spalati, gura rosie sa imi fie intredeschisa atat cat trebuie, pozitia corpului sexy dar nu vulgara.

Incerc din nou maine. Maine dimineata. La 6:30.