Ca o bataie de aripi

Stateam in 19. Etajul 1. Bloc inalt, rezistent, comunist, ma-ntelegi. Cutremuru’ din ’86 (parca) aici ne-a prins, mi-au dat ai mei ceva bluza de-a cuiva de prin casa si am plecat pe jos pana la bunici, le cazusera toate bibelourile din vitrina. Atat imi aduc aminte. Si lumea, lumea stransa in fata blocului si pe strazi.

Toti prietenii mei mici erau acolo. Eu, mica la fel ca ei. Era un intai aprilie, un 25 decembrie, era o zi festiva, nu mai retin. M-a trezit tata, m-a luat in brate si m-a dus in sufragerie langa geam, spunandu-mi intr-una: Uite, a venit circul in oras! Il vezi? Era inainte de ’89 cred… deci ce circ… singura distractie era cand ne anuntau fetele de la Aprozar ca in doua zile baga portocale. Ce fericiti eram atunci! Tata facuse o gluma. Da’ daca era o metafora, de fapt, si el ma pregatea pentru viata? Ma, sa stii tu! Desi acum stiu ca era o gluma nebuna, ca aia pe care a facut-o intrand in dormitor cu un cearsaf pe el, ca o fantoma, noaptea, eu fiind tapana de frica.

Dintr-un voiaj lung mi-a zis ca imi aduce ceva animal exotic. Acum rad numai la gandul asta. In casa, cu glas gatuit mi-a zis ca a uitat animalul in taxi! Ani de zile m-am gandit la chestia asta…cum a reactionat soferul ala? Ce a facut cu animalul meu? De ce nu a venit sa il aduca inapoi? Existau taxiuri pe atunci? Hmm, toate astea ma bantuie si acum. Unde e papagalul meu? Maimuta mea? Puiul meu de foca? Girafa mea cu picioare firave?

Bunicii din partea mamei stateau la curte. Ii iubesc enorm. De cate ori ma lasa mama sa ies “la Zid”, trebuia sa trec prin fata casei lor. Vara, cand talpa pantofului intra in asfalt, lasand urma, eu ma imbracam cu o pereche de jeans turcesti, stramti cat sa imi sugrume picioarele mici, cu bocanci negri inalti si cu vreun tricou de la tata uneori. Cand ajungeam in fata curtii bunicilor, fugeam cat ma tineau picioarele! Stiam ca stau afara in curte si se uita inspre strada. Vazandu-ma, ar fi sunat-o pe mama si bunica ar fi certat-o incet: “De ce ii dai drumu’ sa umble asa?”

Nu ma lasau afara decat pana la 8 seara. La 7:50 incepeam sa alerg de la Zid pana la Piata mare. Stiu ca am prieteni din aceeasi urbe care probabil citesc asta si stiu ca e ceva drum. :) Alergam mancand pamantul, pur si simplu, stiam ca la 8 punct trebuie sa fiu in casa. Doamne, cum alergam cu D. dupa mine, amandoua intr-o dementa totala ca nu ajungem la 8 punct si ca sigur a doua zi nu vom mai avea privilegiul de a iesi.

Obisnuiam sa sar gardul in curtea vecina. Acolo erau cativa pui de rromi cu care ma jucam si altii de care, acum, nu mai stiu nimic. Gardul ala mi-a lasat si prima cicatrice serioasa, pe genunchi. Umblam prin casele vechi, prin poduri, dracu’ stie ce faceam acolo de fapt, nu ne jucam cu nimic anume. Apoi mai construiam cate un cort in care ne bagam, aprindeam cateva lumanari si ne puneam ceara pe piele ca sa vedem cine rezista mai mult.

Stateam prin vecini pana ma chemau bunicii la masa. Cand toata lumea incepea sa isi inghita dumicatii, ziceam: “Mamaie, hai cu mine pana afara sa iti arat ceva! Da’ repede!” O duceam afara in curte unde ii aratam vreun vierme umflat sau vreun animal mort. Mi se parea atat de amuzant. Ei nu. Era atat de sensibila ea.

In 19, la capatul orasului, sau cel putin asa mi se parea mie atunci, locuiam destul de aproape de Dunare si de Macin, daca treceai cu Bacul. Intr-o zi mi-a dat mama cativa lei sa cumpar ceva. M-am vazut cu o alta fetita in fata blocului, ne-am dus pana la Dunare jos, am luat Bac-ul si am trecut pana la Macin. Nu am facut decat sa ne cumparam pufuleti si sa venim inapoi. Pufuleti la punga enorma, cat noi de mare, cei mai buni pufuleti! Habar nu am ce am mai adus acasa, daca am mai cumparat ce trebuia pentru mama. Ma imbuibasem cu kilograme de pufuleti. Nu stiu daca i-am zis mamei unde am fost vreodata. Sau cred ca i-am zis acum cativa ani.

Ai mei fumau. Mama s-a lasat acum muuulti, multi ani, da’ cand fuma, fuma Kim din ala lung, galben parca. Habar nu am de unde le cumpara. Sau poate i le aducea tata. Fumau in bucatarie. De cate ori intram in bucatarie eram sub soc: “dar, vai, ce fum e aici!” Si asa au presupus ai mei ca eu nu voi fuma, probabil, niciodata. N-a fost asa. In liceu, eram cu “sister”, am luat un Camel parca si am tras primul fum. In clasa, vreo doua, trei gagici isi cumparau pachete, parintii lor stiau, totul era “legal”. Mi se parea asa misto, cata libertate. Eu cumparam cate 4 pe zi. Pentru pauze. Daca luam cinci si imi ramanea vreuna, o lipeam in pupitru, de partea de sus, o gaseam a doua zi.

Intr-o zi, dupa ce luasem permisu’ de sofer parca, deci +18, am luat-o pe Dacie la liceu, sa ma dau si eu mare. Tata era in dreapta. Nu stiu cat de mare m-am dat… Am intrat in liceu, am vazut gasca deja la prima tigara (eram jmekeri, nu alta!) si am iesit sa fumez si eu, nu? La un moment dat toti ochii aia de fete se indreapta catre poarta curtii… Tata venea sa imi aduca umbrela, incepuse ploaia. Toata lumea palmase tigarile. Eu ramasesem cu mana in aer, incercand barem sa nu scot fumul pe gura, sa imi iasa pe ochi, dar nu pe gura. M-a chemat pana la el, mi-am luat umbrela, mi-a zis ca ma astepta el dupa ore.

Nu stiu ce am vorbit acasa, cert e ca am fost pedepsita vreo luna, doua, trei. La fel si cand chiuleam cu totii de la orele de franceza, pentru ca ne plictiseam teribil si pentru ca biliardul ni se parea o indeletnicire muuult mai misto.

La fel si cand, dupa ce am jurat ca eu de fapt nu fumez, ca in curtea scolii atunci ma prosteam si era primul fum, ai mei s-au dus sa ia niste poze de la singurul “birou” de developat poze unde tocmai ce imi dadusem si eu cateva poze la “scos” pe hartie. [Nota pentru Olaf: nu, nu am avut telefon cu taciscrin, hbo, portocale, cola, facebook si film la mall] Developam cateva poze de la o iesire cu gagicile: toate cu tigarile in mana, in gura, ne pupam, ne teribilizam si eram cool. Duduia de la “birou” a intrebat-o pe mama daca nu vrea sa ia si pozele mele, sa mi le dea. Zbaaang. O urasc pe femeia aia si acum. Ce om fara suflet face asa ceva?

Cred ca si dupa asta au mai urmat cateva saptamani de pedepse crancene. Ce insemna pedeapsa? Sa nu ies afara. Barem stiau ce ma doare. Si asta durea a’ dracu’, ca aveam deja gasca, aveam deja plimbarile noastre, in doi sau mai multi, erau zile misto.

In casa la A. mi se parea mereu cel mai misto. Avea mai mult de doua camere, peretii erau tapetati cu Kurt, cu Axl si altii. Postere mari, nu din alea din Bravo, cum aveam eu lipite pe mobila. Ne asezam pe jos la ea in camera si ascultam muzica. Muzica celor de pe pereti. Alea erau cele mai misto zile parca.

Le-am creat eu cand m-a lovit un val de imaginatie? Sunt reale toate astea? Habar nu am. Stiu ca nu le dau drumul oricum ar fi ele. Pentru ca ma fac sa rad si pentru ca in ele sunt eu. Si ei toti.amintiri din copilarie

Leave a Reply