Am prins o zi libera, am innodat-o bine cu sfarsitul de saptamana, am asezat slipii si slapii in genti, am luat cadourile-surpriza pentru cel dintai in iunie, am legat copiii fedeles si am pornit in 5 la 2 Mai!
Bine, pe copii nu i-am legat chiar asa strans…iar plecarea nu a fost chiar asa lina. Gemenii aduceau cu ei o pneumonie frumoasa si tanara, la vreo 5 zile, cu un antibiotic si zeci de alte pastile mici sau siropuri imposibile, eu aduceam pete rosii si mancarimi pe maini, cu alte pastile si creme speciale, o alergie tampita intr-o perioada misto. Ceilalti doi nu carau nimic in afara costumului de baie, dar ii priveam intens cu teama unui: “nuuu, nu si voi!”
Ce-i drept, in afara unei arcade sparte a lui Goofy, avea doua deci nu a fost prea mare deranjul, am venit cu toate inapoi acasa: coada de pneumonie, antibioticul, mucii, petele deja rozalii plus un bronz migdalat peste toti!
2 Mai ne astepta: acelasi rasarit de soare, acelasi nisip, aceeasi apa, acelasi sat. Dar ceva parca nu era la fel. Ahhh….copiii….de data asta venisem 5 in 2 Mai. Si nu eram doar noi 2 si un cort, eram noi 5 si un apartament frumos si linistit, aruncat pe malul marii, un loc cu toate conditiile pe care niciodata, dar niciodata, nu le mai experimentasem in satul nostru.
Copiii o iau razna primele doua zile intr-un loc nou, sunt ca niste primate care urla, tipa, fac tot ce nu ar face printre betoanele cu care sunt obisnuiti. Am ajuns pe inserat dar asta nu i-a impiedicat sa: “Eu vreau in apaaaaaa”. Apartamentul a fost explorat in proportie de 110%, stiau mai bine ca noi unde sunt puse toate, cum sunt prinse tablourile pe pereti, de ce avem scoici pe rafturi, cate perne sunt mici si cate mari, cum sa te ascunzi in dulap sau sa iti prinzi mana la usa. “Ba eu vreau sa dorm acolo”, “Ba eu vreau sa dorm cu tine”, “Ba eu dorm in stanga” si tot asa pana am pus iar piciorul in prag: “Daca mai aud pe unul ca respira”…stiti voi …
In fiecare dimineata, foooarte de dimineata, ma trezea rasaritul! Sau copiii? Scoteam corpul lenes pe balcon pentru a inspira cel mai bun si dulce si cunoscut si frumos miros dupa care as face un parfum: cel al marii si al nisipului….dimineata!
Eram plini de energie dimineata. Toti. Copiii alergau dintr-un capat in celelalt, erau fascinati de balcoanele mari si sezlongurile de un verde crud! Zbierau continuu si sunt convinsa ca jumatate de 2 Mai era treaza la ora aia tocmai pentru ca urlau copiii astia parca blonzi in culoarea marii.
Nivelul de energie scadea ca la jocurile pe telefon…dupa minute in sir in care tot dai copiii cu creme cu SPF, le asezi palariile, le scoti slipii din fund, le schimbi slipii pentru ca nu le plac, le pui papucii de nisip, le scoti papucii de nisip pentru ca nici aia nu le plac, dupa ce transpiri ca dupa jumatate de zi pe santier, ieseam sa simtim nisipul!
“Taaatiii, pot sa ma duc doar putiiiiin la apa sa iau in stropitoarea asta?” “Taaaaatiiii, pot sa ma duc sa mai iau?” “Pai nu ai mai fost acum 18 secunde?” “Da, dar mi s-a consumat…” Si da, doi nu aveau voie in apa rece ca gheata…[vezi al doilea paragraf] iar al treilea era regele lumii tocmai pentru ca putea face orice.
In a treia zi nimeni nu a mai tinut cont de nicio regula: cainii plajei miroseau copiii la subrat, copiii mancau de pe jos ce scapasera din mana cu o secunda inainte, adultii consumau prea multa bere la draft, toti 3 dansau un dans ciudat care ii ducea, hmmmm, tot mai mult catre apa. Pana la brau. Il scoteai pe unul, celalalt era deja ud leoarca, il scoteai si pe al doilea, primul era inapoi…un joc nebun in care nu mai exista, pentru ei, nicio regula.
Cert e ca s-au distrat teribil, au obosit teribil, Goofy adormea cu bucata de pizza in gura, nemestecata, parol, asa ceva nu credeam posibil. Il trezeam ca sa o mestece ca apoi sa se culce la loc, cu capul sprijinit de spatarul scaunului, printre aburi de alcool, al nostru, si de briza de Vama – cina era rezervata Vamii, coltul celalalt de lume in care nu am incetat sa ne tot ducem…mereu si mereu.
E de mers in 5 in 2 mai? Da, cu siguranta! Ai ce face cu copiii intr-un 2 mai bland dar uitat de lume, dezorganizat dar cuminte ca o fata mare, destul de restrictiv si fara prea-cautatul all inclusive? Da, cu siguranta. Voia buna si-o fac singuri, impreuna, joaca e aceeasi si totusi alta mereu, buna dispozitie o dau ei, plansetul cu lacrimi sticloase tot ei iar regulile credem ca le facem noi. Doar credem. 
