Acum ceva vreme am cunoscut o fata. O vedeam doar dimineata, domoala si calma, in spatele unui birou inalt, de receptie.
Intr-una din dimineti o vad abatuta. ‘Ce e cu tine?’, zic. Si imi raspunde oarescum cu tristete: ‘Sunt atat de obosita si ma simt atat de batrana!’
M-am uitat inspre usa liftului, o usa de tip oglinda, m-am uitat la mine. M-am masurat din cap pana in picioare. Am privit-o apoi pe ea. De sus pana jos. Am indraznit sa o intreb: ‘Cati ani ai?’ Mi-a raspuns dintr-o suflare: ’22’. Am facut ochii si mai mari, m-am uitat iar in oglinda imaginara, am mutit pentru cateva clipe.
Ce trebuia sa ii spun? Trebuia sa spun ceva? Sa raspund? Sa incurajez? Sa rad ca prostu’ tavalindu-ma pe jos si sa o fac tampita, aplicandu-i doua palme peste obrajii dati cu prea mult fond de ten de o culoare indoielnica?
Daca nu ai reale problem de sanatate sau familie, ma intreb cum poti fi obosit la 22? Ai baut toata noaptea ca un nemernic si ti-ai vomitat intestinele in club? Ai spalat geamurile unui zgarie-nori ajutandu-te doar de o carpa pe care trebuia sa o inmoi mereu in galeata aflata la sol? Ai avut grija de douaj de copii cu varste intre 0 si 2 ani, copii cu colici si insomnii? Ce te poate obosi la 22?
Locuiesti cu maica-ta. Ea iti calca, iti spala, iti aduce sub nas mancarea si, eventual, unora, le-o si mesteca sa le fie mai usor. Esti obosit chiar si acum? Esti inca in facultate, sau, oricum, pe acolo. Te dor cursurile de la 8 dimineata? Nu-i bai, da skip si fa-ti somnul de frumusete. Tot obosit esti? Nu stai intr-un camin fara termopane, cu baie pe final de coridor, fara cap de dus si doar o teava ce iese din perete, cu apa calda cand si cand, cu gandaci colcaind peste vasele din care iti mananci dumicatii sau traversandu-te, seara, in timp ce vrei sa adormi. Tot obosit esti? Ai un prim job intr-o corporatie sau la vreo crasma? Nu castigi 75 de ron (primul meu salariu din care mi-am luat o pereche de blugi misto si… atat) ci undeva peste 1500, asa-i? Stai la cafele si la casca si esti oboist oricum.
Apoi acel “Am imbatranit…”, spus intr-o doara, cu capul plecat intr-o parte si un suspin la final. Atat de dureros. Tocmai asta ma ingrijoreaza cumva pe mine, privitorul. Cand spui ca ai imbatranit, pui totul pe seama acelei pudre maroniu-inchis care iti acopera fata complet si nu iti mai arata trasaturile fine de pustoaica? Ai imbatranit pentru ca nu stii sa dai cu o crema hidratanta, un rimmel si… atat? Ai imbatranit pentru ca te imbraci bieber-este si deloc pe masurile tale? Nu cred ca inteleg nici acum. Si iar ma uit la mine in usa-oglinda a liftului de langa receptie.
O priveam pe fata aia si sentimente ciudate imi curgeau prin tot corpul. Voiam sa o strang fie in brate fie de gat. Am incercat sa balbai ceva ca o incurajare dar apoi mi-am dat seama ca nu stiam sa o fac.
Crezi ca la 20 iti permiti sa fii trist, imbatranit si mereu obosit? Si cand va veni prima rata la banca probabil vei salta in sus de bucurie. Pentru ca ti-ai epuizat tristetea la douazeci. Cand vor veni primii copilasi care vor semana cu ma-sa mai mult decat cu tine probabil vei exulta de bucurie. Pentru ca ti-ai consumat nervii la douazeci. Cand te va parasi primul sot banui ca vei tremura de emotie si fericire. Pentru ca ti-ai terminat tristetea la 20. Sau bucuria. Dupa caz. Si divort.
Tu esti obo sau supa? Zi-mi, rogu-te, ca sa iti spun daca merita sa fii. J
